Săptămâna trecută, primarul municipiului Călărași, Daniel Ștefan Drăgulin, l-a invitat pe senatorul PNL, Răducu Filipescu, să fie prezent la o discuție ce a avut loc împreună cu conducerea societății Saint-Gobain, pe tema fabricii de parbrize, care își va începe activitatea, la finele acestui an. Despre această întâlnire, senatorul Filipescu a […]

Astăzi, 21 iunie, directorul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, dr ing. Liviu Mușat, împreună cu primarul municipiului Călărași, Daniel Ștefan Drăgulin, au semnat primul contract de finanțare în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020! Primul proiect de la nivelul regiunii Sud Muntenia care va primi finanțare în cadrul […]

Vineri, 18 septembrie, cu prilejul deschiderii manifestărilor dedicate Zilelor Municipiului Călărași, tinerii care au participat la Clubul de vară pentru copii și tineri, organizat de Asociația pentru Educație Helikon, au fost premiați de primarul municipiului, Daniel Ștefan Drăgulin. Este vorba de elevii ce au frecventat Clubul de lectură, și care, […]

Ca urmare a invitației adresată de prefectul Districtului Silistra, Stoyan Bonev, în data de 21 aprilie 2015, o delegație condusă de Primarul Municipiului Călărași, Daniel Ștefan Drăgulin,  a reprezentat municipiul nostru la întâlnirea ce a avut loc în orașul Shumen, Republica Bulgaria, cu tema ”Infrastructura regională  – premise pentru creștere […]

Primarul Municipiului Călărași, Daniel Ștefan Drăgulin, a primit, joi, 16 aprilie, vizita unei delegații bulgare, condusă de prefectul Silistrei, Stoyan Bonev. Motivul prezenței oficialilor din Silistra a fost legat de demersurile transfrontaliere ce trebuie realizate pentru ca viitorul pod ce va lega România de Bulgaria să se construiască între Călărași […]

Primăria municipiului Călărași informează faptul că prin Adresele nr. 18033/08.12.2014 și 18173/10.12.2014, Administrația Județeană a Finanțelor Publice-Activitatea de Trezorerie Călărași a comunicat instituției suma de 6.875 mii lei pentru achitarea hotărârilor judecătorești pentru plata salariilor în unitățile de învățământ preuniversitare de stat.  Drept urmare, prin dispoziție a primarului municipiului Călărași, […]

Sâmbătă, 27 septembrie, a fost sarbatorit Hramul Sfântului Antim Ivireanul, la Căminul de bătrâni, din Călărași, care-i poartă numele. La slujba ținută de un sobor de preoți, în frunte cu protopopul Ramon Ilie, au participat cei 36 de bătrâni de la Cămin, primarul municipiului, Daniel Ștefan Drăgulin, directorul instituției, Mihai Alexandru, directoarea Direcției de […]

Marți, 20.05.2014, a avut loc conferința de promovare a proiectului „19th CENTURY FASHION SHOW” – proiect finanțat prin programul de cooperare transfrontalieră România – Bulgaria 2007 – 2013, cofinanțat de Uniunea Europeană, prin Fondul European de Dezvoltare Regională. Lider de proiect este Municipalitatea Glavinitsa, din Bulgaria, iar parteneri sunt: Asociația […]

Președintele PNL Călărași, Răducu Filipescu a declarat, în această săptămână, că are ca țintă, la nivelul regiunii Sud Muntenia de care răspunde, un procent de 20%-22%, din voturi, la alegerile europarlamentare. În județul Călărași, împărțirea voturilor în viziunea liderului liberal, va fi următoarea: 55% PNL, 24% PSD, 10-12% PDL, iar […]

error: Content is protected !!