Se caută manager la Centrul Cultural Judeţean Călăraşi

Print Friendly, PDF & Email

sediu consiliuDupă aproape un an de interimat, la conducerea Centrului Cultural Judeţean, a Dorinei Ursu, directorul economic al instituţiei, Consiliul Judeţean Călăraşi anunţă scoaterea la concurs a postului de manager.

Informaţia, postată pe site-ul oficial al Consiliului, îi anunţă pe cei interesaţi că se pot înscrie la concursul pentru ocuparea postului, până pe 28 noiembrie a.c., urmând ca, la începutul lunii decembrie, să fie analizate şi susţinute planurile de management de către concurenţii declaraţi admişi, după evaluarea dosarelor personale.

La finalul concursului de ocupare a postului de manager al Centrului Cultural Judeţean, am putea înregistra o premieră pentru aceasta instituţie. Astfel, după Liviu Anghel, manager în perioada decembrie 2008 – decembrie 2011, şi Radu Dinulescu, care a ocupat funcţia respectivă, în perioada iunie 2012 – ianuarie 2013, a treia persoană care va conduce destinele principalei instituţii culturale a judeţului, ar putea să nu provină din rândul celor care au absolvit o formă de învăţământ superior din domeniul cultural.

Aceasta pentru că, în condiţiile de participare necesare ocupării postului de manager, se regăseşte şi posibilitatea de a te înscrie în cazul în care ai absolvit studii superioare juridice (de drept), administrative sau economice.

Modificarea acestei condiţii să însemne că pentru acest post există, deja, varianta câştigătoare?

 

Next Post

Directorul Direcției de Asistență Socială din Călărași propus, pentru a doua oară, pentru destituirea din funcție

mar nov. 26 , 2013
?edin?a Consiliului Jude?ean de miercuri, 27 noiembrie, are pe ordinea de zi un proiect de hot?râre prin care se propune destituirea directorului Direc?iei Generale de Asisten?? Social? ?i Protec?ia Copilului C?l?ra?i, Mihai Roibu. Acestuia îi sunt aduse mai multe acuze, conform expunerii de motive din hot?rârea de Consiliu Jude?ean, respectiv: […]
15Shares