PSD Călărași și-a desemnat noii membri, în Biroul Permanent  Județean

Print Friendly, PDF & Email

Sâmbătă, 15 decembrie 2018, organizația județeană a PSD Călărași s-a întrunit pentru a-și alege noii membri  din cadrul  Biroului Județean, după ce, la început de săptămână, Comitetul Executiv al PSD, a decis invalidarea în funcție a președintelui ales în luna septembrie, Ciprian Pandea. Președintele interimar al PSD Călărași este Iulian Iacomi, primarul orașului Lehliu-Gară.

Secretarul general al PSD, Codrin Ștefănescu, a declarat că a venit la Călărași pentru a se asigura că, aici, partidul are o echipă unită și viabilă.

,,Am venit, nu am fost trimis de la centru, ca să mă asigur că avem o echipă unită și viabilă. Azi, a avut loc o primă ședință a noului Birou Permanent Județean. Suntem după o perioadă de oarece mișcări în interiorul PSD, care s-au stins, atât la centru, cât și la Călărași, o dată cu aceste alegeri. Toată lumea intră în formație de luptă, ne așteaptă două bătălii foarte importante, anul care vine: europarlamentarele și prezidențialele.

Am primit asigurări de la colegii noștri că se vor reorganiza foarte rapid. În noul B.P.J. sunt parlamentari, foarte mulți primari, dar și fondatori ai acestui partid. Este un mare câștig pentru organizația județeană că a deschis ușile, iar oameni vechi și fondatori ai partidului au revenit în rândurile echipei noastre, cum este Doru Ion Tărăcilă, unul dintre părinții fondatori ai acestui partid. Ședințele se vor desfășura, de acum, în mod regulat, la final de săptămână, pentru a fi prezenți parlamentarii și primarii.

Sunt convins că PSD Călărași va deveni ceea ce a fost odată și va intra în primele 4-5 județe din țară, în competiția cu cei de la Giurgiu, Teleorman, Olt, Dolj și Vrancea.

În Comitetul Executiv al PSD, de luni, 10 decembrie, s-a decis ca, alături de preşedintele interimar al organizaţiei judeţene, Iulian Iacomi, preşedinte executiv interimar să fie senatoarea Roxana Paţurcă.

Vicepreşedinţii PSD Călărași, propuși în cadrul B.P.J., sunt: dep. Sorin Vrăjitoru, dep. Eugen Nicolicea, dep. Cristian Sefer, Marius Dulce, președintele organizaţiei municipale a PSD Călăraşi, Elena Mihăilescu, inspector general şcolar, Petre Ţone, primarul municipiului Olteniţa, Nicolae Râjnoveanu, primarul comunei Roseţi, Gheorghiţă Cărtuşanu, primarul comunei Fundeni, consilierii judeţeni: Ion Samoilă, Sergiu Manole, Haralambie Popescu, Laura Munteanu, Marian Ichim, foştii primari: Anghel Olteanu (Unirea), Dorel Dorobanţu (Fundulea), fostul senator şi fondator al partidului, Doru Ioan Tărăcilă.

Secretar executiv interimar a fost desemnată Ionela Muha, iar trezorier, Denisa Caraion.

Preşedinte Organizația Femeilor Social-Democrate: Roxana Paţurcă

Preşedinte Tineretul Social Democrat: Marius Sbârcea

Preşedinte Organizația Persoanelor Vârstnice: Verginia Gaiţă

„Noul BPJ interimar va număra 29 de membri. Primarii au decis să mai cooptăm 4 colegi. E vorba de primarul localităţii Ileana, Alexandru Corneliu, iar ceilalţi trei vor fi desemnaţi în prima şedinţă de Birou.”, a precizat noul preşedinte interimar, Iulian Iacomi.

Componenţa noului B.P.J. va fi validată, prin vot, de Comitetul Executiv al PSD.

De menționat că din noua conducere a partidului lipsesc: Ciprian Pandea, fostul președinte al PSD, George Chiriță, consilier județean și fostul preşedinte executiv și Răzvan Meseșanu, fost vicepreședinte al PSD Călărași.

Actualitatea de Călăraşi

Next Post

,,Decizia CEx, de schimbare a președintelui PSD Călărași, trebuie respectată!”

Dum dec. 16 , 2018
Senatoarea Roxana Natalia Pa?urc? a transmis un mesaj privind sus?inerea deciziei luate luni, 10 decembrie 2018, ]n cadrul Comitetului Executiv al PSD, privind schimbarea conducerii partidului, la nivelul organiza?iei jude?ene a PSD C?l?ra?i: ,,Este normal ca, în calitate de membru al unui partid, mai ales al unui partid de anvergura […]
6Shares