Premierii român și bulgar au discutat despre construirea podului peste Dunăre, Călărași-Silistra

Print Friendly, PDF & Email

podForumul China-CEE: Premierii României și Bulgariei, Victor Ponta și Plamen Oreșarski, au discutat luni la București despre construirea unui al treilea pod peste Dunăre, la Călărași-Silistra, scrie marți cotidianul sofiot Standart, citat de Agerpres. Acesta urmează să fie realizat printr-un parteneriat public-privat și, potrivit unor informații neoficiale, o companie din România și-a exprimat interesul față de proiect.

Oreșarski și Ponta au stabilit ca ședința comună a celor două guverne să aibă loc în februarie 2014 în Bulgaria. În decembrie urmează să fie repornită și linia de feribot între Călărași și Silistra care nu funcționează de ani de zile. Linia va fi cedată unui concesionar bulgăresc, a confirmat pentru Standart parlamentarul bulgar Anton Kutev, scrie www.cursdeguvernare.ro

De menționat că, deși a anuntat concesionarea liniei de feribot, în aceeași perioadă – decembrie 2013-, Consiliul Judetean Călărași nu a menționat, încă, faptul că vreo societate ar fi interesată în concesionarea feribotului.

Next Post

Un biclist a fost acroșat și a ajuns sub un autobuz

mie nov. 27 , 2013
Un  echipaj de prim ajutor SMURD din cadrul Deta?amentului de pompieri C?l?ra?i a fost solicitat s? ac?ioneze pe raza localit??ii Dichiseni, pe DN 3B, pentru preluarea ?i acordarea primului ajutor unui b?rbat în vârst? de 40 de ani, victima unui accident rutier   În data de 22.11.2013, ora 18.21, un echipaj […]
6Shares