You Are Here: Home » Actualitate » Peste 3 miliarde de lei au fost solicitaţi de regiunea Sud Muntenia din POR 2014 – 2020

Peste 3 miliarde de lei au fost solicitaţi de regiunea Sud Muntenia din POR 2014 – 2020

Print Friendly, PDF & Email

Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, în calitate de Organism Intermediar pentru POR, a organizat marți, 12 decembrie, o întâlnire la nivel regional destinată reprezentanților mass-media din Sud Muntenia.

Scopul acestui eveniment a fost de a prezenta un bilanț al activităţii derulate de ADR Sud Muntenia în anul 2017 pentru implementarea Programului Operaţional Regional 2014 – 2020 în Sud Muntenia, precum şi oportunitățile de finanțare ale POR. Totodată, cu această ocazie au fost oferite detalii privind stadiul depunerii aplicațiilor în cadrul programului la nivelul regiunii de dezvoltare Sud Muntenia.

 

În deschiderea evenimentului, directorul Agenției, dr ing. Liviu Mușat, a declarat următoarele:

„Anul 2017, pentru implementarea Programului Operațional Regional, nu a început în condițiile cele mai optimiste, având în vedere faptul că nu demarase încă procesul de lansare a liniilor de finanțare în cadrul programului pentru perioada 2014 – 2020. Acum însă, la sfârșitul anului, putem spune că lucrurile au intrat pe un făgaș de normalitate.

La nivelul regiunii de dezvoltare Sud Muntenia, unde avem o alocare de aproximativ 4,4 miliarde de lei, avem depuse în cadrul POR proiecte a căror valoare nerambursabilă solicitată de aplicanți depășește suma de 3 miliarde de lei, ceea ce înseamnă aproximativ 70% din alocarea regională pentru perioada 2014 – 2020. Până în prezent avem depus la nivelul regiunii noastre un număr de 811 aplicații, dintre care s-au semnat contractele de finanțare pentru 111 proiecte, prin care beneficiarii solicită fonduri nerambursabile în valoare de peste 609 milioane de lei.

Din numărul total de proiecte depuse, cele mai multe (650 de proiecte) sunt pe Axa prioritară 2, cea destinată mediului privat (microîntreprinderi și întreprinderi mici și mijlocii), unde solicitarea este foarte mare. Astfel, microîntreprinderile din Sud Muntenia au depus în total 460 de aplicații în cadrul Priorității de investiții 2.1, ceea ce reprezintă o solicitare de peste 160% din fondurile alocate exclusiv liniei de finanțare destinate lor, și sperăm să finanțăm cât mai multe dintre ele. De asemenea, întreprinderile mici și mijlocii și-au manifestat un interes semnificativ în accesarea de fonduri în cadrul POR, prin Prioritatea de investiții 2.2, unde au fost depuse 190 de proiecte, prin care sunt solicitate fonduri de peste 600 de milioane de lei, cererea fiind astfel de aproape 5 ori mai mare față de valoarea alocării regionale pentru această linie de finanțare.”

 

Această ultimă întâlnire cu mass-media din Sud Muntenia din anul 2017, la care au participat peste 25 de persoane, a fost organizată cu sprijinul Axei prioritare 12 „Asistenţă tehnică”, finanţată din POR 2014 – 2020.

 

Număr de accesări 98

About The Author

Number of Entries : 1181

© Copyright 2011-2017, Actualitatea de Călăraşi, All Rights Reserved

Tracked by Hobo
Scroll to top