Peste 250.000 de călărăşeni sunt aşteptaţi la vot, pe 11 decembrie

Print Friendly, PDF & Email

Duminică, 11 decembrie, românii sunt așteptați la vot, pentru alegerile parlamentare. Cu o miză mult mai mică decât alegerile locale, în care cetățenii își aleg primarul, consilierii locali și pe cei județeni, alegerile parlamentare au dezavantajul că unii dintre cei aflați pe listele unui județ, nu provin din comunitatea respectivă, fapt care nemulțumește o parte a populației.

Chiar dacă aplicabilitatea legilor propuse sau adoptate, în Parlament,  sunt pentru români, în general, și nu pentru o anumită comunitate, așa cum se întâmplă la nivelul Consiliilor Locale sau Județean.

În judeţul Călăraşi, sunt aşteptaţi la urne  2 5 6. 3 6 1 alegători cu drept de vot, în cele  235 de secţii de votare.

La alegeri au drept de vot cetăţenii români care au împlinit 18 ani, inclusiv în ziua alegerilor. În schimb, nu pot vota debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie, și nici persoanele cărora li s-a interzis exercitarea dreptului de a alege. În ceea ce privește actele necesare, se poate vota în baza oricărui document dintre cele enumerate mai jos, valabil în ziua alegerilor: cartea de identitate; cartea electronică de identitate; cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate; paşaportul diplomatic sau paşaportul diplomatic electronic; paşaportul de serviciu sau paşaportul de serviciu electronic; carnetul de serviciu militar, în cazul elevilor din şcolile militare.

Alegătorii trebuie să voteze numai la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea unde îşi au domiciliul ori reşedinţa. Totuşi, dacă în ziua votării se află în altă unitate administrativ-teritorială, din cadrul aceleiaşi circumscripţii electorale, aceştia pot vota la orice secţie de votare, din cadrul circumscripţiei electorale unde îşi au domiciliul sau reşedinţa. În acest caz, vor fi înscriși pe listele electorale suplimentare.

Tocmai pentru a se garanta respectarea acestor reguli și a evita cât mai mult posibil fraudarea, și de data aceasta, alegătorii vor fi verificaţi electronic înainte de a-şi exercita dreptul de vot. În acest scop, se va folosi Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal, care are un rol important în asigurarea corectitudinii procesului electoral, precum și Aplicația informatică pentru verificarea dreptului de vot, care asigură prelucrarea datelor de identificare ale alegătorilor și compararea acestora cu datele deja înregistrate.

Accesul alegătorilor în sala de votare are loc în serii corespunzătoare numărului cabinelor.

Conform legislației electorale, fiecare alegător are dreptul la un singur vot pentru alegerea Senatului şi la un singur vot pentru alegerea Camerei Deputaţilor. Votul este secret și personal, fiind interzisă votarea în numele altei persoane. De asemenea, este interzisă părăsirea secției de vot cu ştampile sau buletine de vot.

La aceste alegeri parlamentare, pentru prima oară, românii care locuiesc în străinătate vor putea să voteze prin corespondenţă, dar pentru asta trebuie să fie înscriși în Registrul electoral. Perioada de înscriere în acest registru s-a încheiat pe 14 septembrie, iar cei care n-au apucat să opteze pentru votul prin corespondență urmează să voteze direct la secție.
La alegerile parlamentare de duminică, 11 decembrie, călărăşenii vor vota liste de candidate, de la următoarele partide politice: Partidul Naţional Liberal (PNL); Partidul Social Democrat (PSD); Partidul România Unită (PRU); Partidul Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE); Alianța Noastră România (ANR) ; Uniunea Salvați România (USR) ; Partidul România Mare (PRM);  Partidul Socialist Român (PSR); Partidul Puterii Umaniste (Social-Liberal) (PPU), Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR) şi  candidaţi independenţi.

Please enter banners and links.

Monica Ghiorghe

Next Post

Comunicat de presă privind finalizare CL8

sâm dec. 10 , 2016
      ECOAQUA SA Călăraşi Tel.: 0242313765;  0242312705;  0242 313531. Fax:   0242 311923. E-mail: ecoaqua_uip@ymail.com Web site: www.ecoaquacalarasi.ro Please enter banners and links.

Te mai poate interesa

error: Content is protected !!