Municipiul Călăraşi va avea bazin de înot

Print Friendly, PDF & Email

Compania Națională de Investiții a informat Primăria Municipiului Călărași că în data de 21.07.2017 a fost semnat contractul de proiectare și execuție pentru obiectivul de investiții “Construire bazin de înot didactic în municipiul Călărasi, B-dul Republicii, nr. 2C, județul Calarasi”.

Este cunoscut faptul că Primăria Municipiului Călărași a solicitat, în luna decembrie 2014, sprijinul Companiei Naționale de Investitii, pentru modernizarea unei baze sportive de tradiție din municipiului Călărași, fiind singura opțiune pentru practicarea gratuită a sportului, într-un  cadru organizat, de elevi și comunitatea locală. Printre investiții se numără și construirea unui bazin didactic de înot. Pentru a beneficia de acest program a fost necesar ca autorităţile locale să pună la dispoziţie terenul sub forma transmiterii în folosinţă gratuită Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice prin Compania Naţională de Investiţii, urmând ca la finalizare să revină municipiului Călărași cu construcţia realizată. Municipiul Călărași, asigură finanțarea pentru: lucrările de sistematizare pe verticală a amplasamentului; racordurile la utilități (electrică, apă, canal, gaz sau alt tip de combustibil utilizat); întreținerea și exploatarea obiectivului de investiție. De asemenea, municipalitatea asigură, în condițiile legii, suprafețele de teren necesare pentru depozitare și pentru organizarea șantierului. Bazinul de înot va fi amplasat în incinta Stadionului Municipal Călărași, si va avea o suprafaţă de 8127 mp. Conform cerințelor CNI, municipiul Călărași se obligă ca, după predarea amplasamentului și a obiectivului realizat, să mențină destinația acestuia și să-l întrețină pe o perioadă de minimum 15 ani.

 

Please enter banners and links.

Monica Ghiorghe

Next Post

Vasile Iliuţă salută preocuparea municipalităţii călărăşene pentru construirea unui bazin de înot

mie iul. 26 , 2017
Consiliul Județean Călărași, prin vocea președintelui Vasile Iliuță, salută reușita echipei administrative a municipiului Călărași care în data de 21 iulie 2017 a semnat contractul de proiectare și execuție pentru obiectivul de investiții “Construire bazin de înot didactic în municipiul Călărași, bulevardul Republicii, nr. 2C, județul Călărași”. “Investițiile în sănătate, […]

Te mai poate interesa

error: Content is protected !!