Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, Daniel Breaz, prezent în județul Călărași

Print Friendly, PDF & Email

Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, Daniel Breaz, a fost prezent la Călăraşi, în data de 13 aprilie 2019, cu prilejul zilelor municipiului Oltenița, onorând astfel invitaţia lansată de conducerea organizaţiei judeţene PSD Călăraşi. Breaz este al doilea ministru care vine la Călăraşi, în această lună, după cel al Sportului şi Tineretului, Bogdan Matei, la doar câteva zile și, după cel al Agriculturii, Petrea Daea – un obișnuit al acestor meleaguri.
Din program a făcut parte parada costumelor din cadrul Festivalului Național de Muzică și Dans, vizitarea muzeului municipal Călărași și a expozitiei Ecletic a artișlilor plastici călărășeni, a Muzeului Dunării de Jos precum și o întâlnire la sediul Direcției Județene pentru Cultură Călărași, tema fiind analizarea problemelor obiectivelor de patrimoniu din județ, a proiectelor culturale ale anului și a potențialelor investiții în anul 2019.

Actualitatea de Călăraşi

Next Post

NOUĂ NE PASĂ/ 27.000 de lei strânși pentru pentru Centrul de Transfuzii Sanguine Călărași

mar apr. 16 , 2019
Cea de-a VII-a edi?ie a evenimentului NOU? NE PAS? s-a încheiat vineri sear?, dup? luni bune de munc? depus? de c?tre echipa de proiect ?i 5 ore de spectacol pe scena Centrului Jude?ean de Cultur? ?i Crea?ie C?l?ra?i. Scopul din acest an a fost strângerea de fonduri în vederea achizi?ion?rii […]
0Shares