Iulian Dumitrescu: „Doresc să contribui la creşterea nivelului de trai în mediul rural”

Print Friendly, PDF & Email

Cu deobordanța pe care i-o dă tinerețea, dar și experiența profesională acumulată până la cei 40 de ani, Iulian Dumitrescu intră în arena politică cu gândul de a convinge electoratul  și de a învinge în cursa electorală în care a intrat, pentru prima dată în viață.

Până acum, a reușit în tot ceea ce și-a propus! Familial, este un om împlinit, alături de soție și de băiețelul în vârstă de 7 ani, dar nu a neglijat nici cariera profesională. A absolvit două facultăți, cea de Inginerie a Materialelor , la Politehnică și Facultatea de Contabilitate si Informatică de Gestiune, la ASE. A urmat cursuri de pregătire la Harvard, S.U.A; la Columbia Business School, New York  dar și la London Business School,Londra.

Din anul 2000, și până acum, a ocupat funcția de director general la diferite societăți, având ca profil de activitate  Contabilitate și Consultanță în Afaceri, Transport și Construcții, iar în prezent este director general la o societate de Consultanță în afaceri și management.

Ce l-a făcut să intre în politică, în PNL, şi care sunt atuurile lui, aflăm chiar de la acesta:

Au fost mai multe aspecte pe care le-am luat în calcul. În primul rând compatibilitatea ideologică. Cred în libera iniţiativă, în proprietatea privată şi în libertatea individului de a-şi lua destinul în mâini, de a se ridica prin eforturi proprii. În al doilea rând, compatibilitatea la nivel personal cu liberalii din Călăraşi, încrederea că echipa din care fac parte este una profesionistă, de succes. 

„Românii doresc să aleagă politicieni care întâi au confirmat profesional

Mă consider un antreprenor cu experienţă, care a reuşit să experimenteze mai multe modele de business. Am creat locuri de muncă, am avut soluţii punctuale la probleme edilitare locale, am confortul de a vedea lumea cu detaşare, ceea ce-mi permite să mă concentrez pe alocarea eficientă a resurselor de care dispun în vederea soluţionării oricăror provocări pe care le-aş avea de înfruntat. Pentru judeţul Călăraşi doresc, în primul rând, să contribui la creşterea nivelului de trai în mediul rural prin încurajarea iniţiativei antreprenoriale în producţia de orice fel.  

Cred de asemenea că şi românii doresc să aleagă politicieni care întâi au confirmat profesional, care au avut succes în domeniul lor de activitate şi care apoi au decis să investească energie şi efort şi pentru binele comunităţii. Toţi politicienii de până acum sunt modele: unele pozitive, ale căror realizări oricine doreşte să le repete sau chiar să le întreacă. Alţii sunt modele negative, sau contramodele, oferind lecţii de “aşa nu” care pot contribui la jalonarea parcursului unui politician tânăr. Şi spun “tânăr” nu din perspectiva vârstei biologice, ci a experienţei avute în politică.

  Echipa Iulian Dumitrescu – Raluca Surdu – Aurel Nicolae.

Am pornit la drum ca o echipă, fiecare având propria contribuţie, iar noi trei completându-ne reciproc. Raluca şi Aurel au mai multă experienţă la nivel local, fiind implicaţi de câţiva ani buni în rezolvarea problemelor comunităţilor din Colegiul 2 Senat. După cum ştiţi, acest colegiu uninominal senatorial acoperă Colegiile 4 şi 5 pentru Camera Deputaţilor, Raluca şi Aurel fiind propunerile de candidaţi ale USL pentru acestea.

Iulian Dumitrescu ne-a împărtăşit gândurile cu care a intrat în campanile electorală:

Credem cu tărie că orice demers, oricât de mic, poate genera lucruri măreţe. La baza fiecărui edificiu se află o primă cărămidă pusă de meşterii zidari. La baza oricărui mandat parlamentar de success stă un vot primit de la un cetăţean. Invităm pe toţi călăraşenii din Colegiul Uninominal 2 – Senat şi din Colegiile Uninominale 4 şi 5 – Camera Deputaţilor, să voteze echipa formată din Raluca Surdu, Aurel Niculae şi Iulian Dumitrescu. Fiecare vot contează, iar un singur vot poate face diferenţa, spune candidatul pe Colegiul 2, Senat,   Iulian Dumitrescu.

 

 

Next Post

Primăriile își vor putea plăti datoriile

sâm nov. 10 , 2012
Sâmb?ta, 27 octombrie, Guvernul României a aprobat rectificarea bugetului de stat, pe anul 2012. Astfel, prin Ordonan?a de Urgen?? nr. 61, s-a realizat o ultim? corec?ie bugetar?, prin care se dore?te asigurarea resurselor financiare necesare func?ion?rii în bune condi?ii a sistemului public, pân? la sfâr?itul anului. Ajust?rile bugetului de stat […]
0Shares