Incendiu de la o cratiță uitată pe aragaz

Print Friendly, PDF & Email

apartament in flacariÎn noaptea de luni spre marți, pompierii militari din cadrul Detaşamentului Călăraşi au fost solicitaţi, prin intermediul 112 – număr unic pentru apeluri de urgenţă, să intervină în municipiul Călăraşi pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament situat la etajul 1 al blocului F2, de pe strada Luceafărului. Astfel, la sosirea pompierilor militari apartamentul şi casa scării erau inundate cu fum dens, în interiorul locuinţei aflându-se proprietara, Gina N., în vârstă de 44 de ani şi fiul acesteia, Andrei, în vârstă de 7 ani, care dormeau.

Pompierii au intervenit pentru evacuarea celor două persoane, acestea fiind imediat preluate de echipajul SMURD pentru îngrijiri medicale. Pompierii au acţionat pentru stingerea incendiului, izbucnit după ce proprietara a uitat pe aragaz o cratiţă cu cartofi şi unsoare.

Please enter banners and links.

Next Post

Serviciul Taxe și Impozite Călărași se mută

joi iul. 25 , 2013
Sediul Serviciului de Colectare si Impunere Venituri se va muta, începând de luni, 29 iulie,  în sediul nou al Primăriei, din strada  București, nr. 140 A. Serviciul de Taxe si Impozite funcționa într-un spațiu total neadecvat și subdimensionat pentru activitatea desfășurată. Cei, aproximativ, 25 de salariați vor funcționa la parterul […]

Te mai poate interesa

error: Content is protected !!