Fotbal / Liga a 2-a / Adrian Mihalcea: „Un rezultat echitabil”

Print Friendly, PDF & Email

 

Elevii lui Adi Mihalcea au făcut din nou un meci bun în acest mini-retur de această dată în compania unei pretendente la promovarea în Liga 1, Sepsi OSK, meci jucat luni, 3 aprilie la Călărași.

Sepsi a venit cu gândul să câștige cele 3 puncte la Călărași dar nu a avut un meci ușor. Dunărea lui Adrian Mihalcea este neînvinsă în 2017. În cele patru meciuri desfăşurate în acest an, Dunărea a obţinut două remize (2-2 cu Mioveni şi 1-1 cu FC Braşov) şi două victorii (3-2 cu Luceafărul şi 2-1 cu Afumaţi). Presiunea mai mare a fost pe umerii oaspeților. Aflați pe locul 3, cei de la Sepsi nu au reușit să profite de pasul greșit al ocupantei locului 2 din clasament și a plecat cu un punct de la Călărași.

 

Dunărea a avut două mari ocazii. În minutul 38, Kanda trimite lobat un balon de la 23 de metri, mingea cade în faţa porţii şi sare peste transversală. Spre finalul meciului, Călin Cristea prinde un şut bun din marginea careului, dar balonul trece milimetric pe lângă vinclul din stânga lui Fejer. În minutele de prelungire, oaspeții rămân în 10 după eliminarea lui Mitra iar partida se încheie la egalitate, scor 0 – 0.

 

Au evoluat echipele:

 

Dunărea Călărași: C. Lungu (cpt.) – Ţenea, Sil. Matei, Şandru, Mardare (Bg. Stancu 66′) – Preoteasa, C. Cristea (Ciocâlteu 88′) – Danciu, Cr. Puşcaş, Kanda – Al. Avram (Ţîră 56′).

Rezerve neutilizate: Gab. Popa – Ibrian, Licu, Modra.

Antrenor: Adrian Mihalcea.

 

Sepsi OSK: Fejer – Răduţoiu, I. Ursu, Rz. Damian, Dumbravă – Ghinga, Issa – Huiban (Greu 62′), Bujor (D. Ene 55′), L. Manole (Mitra 83′) – Hadnagy (cpt.).

Rezerve neutilizate: Niczuly – M. Burlacu, Vl. Olteanu, Iovu.

Antrenor: Valentin Suciu.

 

Arbitru: Buși Cătălin (Râmnicu Vâlcea), asistenți: Marian Truţă (Băbeni – Vâlcea),  Alexandru Mihăilă (Râmnicu Vâlcea).

 

Adrian Mihalcea: “Am întâlnit o echipă foarte bine organizată. Un rezultat echitabil. Am scos rezultate foarte bune împotriva echipelor bune. Urmează un alt meci important, cu Juventus. Vreau să câștigăm la Juventus!„

 

Meciul a început cu un moment de reculegere. Tatăl fotbalistului Bogdan Șandru a încetat din viață cu câteva ore ca băiatul său să joace împotriva celor de la Sepsi. Șandru a dat dovadă de profesionalism, ambiție și dăruire, a făcut un meci excelent cu toate că gândul său, poate uneori în timpul meciului era acasă. Conducerea clubului AFC Dunărea și jucătorii îi sunt alături în aceste clipe grele.

 

 

Urmează duelul cu Juventus

 

Pe 8 aprilie în runda a 28-a, Dunărea Călărași se deplasează la Juventus București. Liderul Ligii a 2-a are 60 de puncte câștigând ultimul meci în compania celor de la Satu Mare, 3 – 1. Dunărea se află pe 10 în clasament cu 32 de puncte și rămâne neînvinsă în acest mini-retur.

 

Rezultate / etapa a 27-a:

Foresta Suceava – FC Academica Clinceni         2-0

Chindia Târgovişte – Metalul Reşiţa          4-0

CS Baloteşti – FC Braşov       2-2

CSM Râmnicu Vâlcea – Dacia Unirea Brăila      0-3

Unirea Tărlungeni – CS Afumaţi      0-3

CS Mioveni stă.   11:00

ASU Politehnica Timişoara stă.       11:00

Olimpia Satu Mare – Juventus Bucureşti  1-3

UTA Bătrâna Doamnă – Luceafărul Oradea       0-0

Dunărea Călăraşi – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe         0-0

 

Etapa a 28-a / Vineri, 7 Aprilie

CS Mioveni – Chindia Târgovişte

Sâmbătă, 8 Aprilie

Juventus Bucureşti – Dunărea Călăraşi

Luceafărul Oradea – ASU Politehnica Timişoara

Dacia Unirea Brăila – Foresta Suceava

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – Unirea Tărlungeni

Metalul Reşiţa – CSM Râmnicu Vâlcea

CS Baloteşti stă.

FC Braşov stă.

CS Afumaţi – UTA Bătrâna Doamnă

Duminică, 9 Aprilie

FC Academica Clinceni – Olimpia Satu Mare

 

Cătălin NIȚU – Media Officer  – AFC Dunărea 2005 Călărași

Please enter banners and links.

Actualitatea de Călăraşi

Next Post

Jandarmeria Română a sărbătorit 167de ani de existenţă

mar apr. 4 , 2017
Print 🖨 PDF 📄 eBook 📱Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Călăraşi a organizat  luni, 3 aprilie, o serie de activități dedicate împlinirii a 167 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române. Începând cu ora 09.30, jandarmii călărăşeni au fost gazde pentru aproximativ 200 de elevi din cadrul mai multor instituţii de […]

Te mai poate interesa