Deputatul PNL Raluca Surdu, vicelider al deputaților PNL

Print Friendly, PDF & Email

Raluca Surdu parlamentSesiunea parlamentară care a debutat la începutul acestei săptămâni a adus modificări în conducerea biroului permanent al Camerei Deputaților, dar și în conducerile grupurilor parlamentare.

Începând de luni, deputatul PNL de pe Colegiul 5, Raluca Surdu este unul dintre cei nouă vicelideri ai deputaților liberali. Odată cu funcția din grupul PNL, Raluca Surdu are și atribuții în ceea ce privește stabilirea ordinii de zi a ședințelor plenului Camerei Deputaților, precum și în privința amendamentelor la dezbaterile plenului.

’’Am primit cu responsabilitate propunerea colegilor mei din PNL. Sunt onorată de încrederea colegilor mei, mai ales că sunt deputat la primul mandat. Funcția de vicelider presupune multă răspundere și organizarea activităților grupului parlamentar din care fac parte. Pe lângă activitățile parlamentare curente, îmi doresc să pot impune pe ordinea de zi proiecte legislative de interes pentru România. Voi folosi funcția de vicelider în interesul deputaților PNL și a celor care mi-au acordat încrederea lor în alegeri’’ a declarat Raluca Surdu.

Funcțiile de lideri și vicelideri ai grupurilor parlamentare sunt importante pentru că aceștia aleg structurile de conducere ale Camerei Deputaților și prezintă opțiunile deputaților pentru a face parte din comisiile permanente. De asemenea, liderii sau viceliderii pot cere revocarea membrilor Biroului Permanent și pot cere încheierea dezbaterilor, în plenul Camerei Deputaților.

De menţionat, că vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor a fost ales tot un deputat din Călăraşi, Dan Ştefan Motreanu, Colegiul 3.

 

Please enter banners and links.

Next Post

Patru apartamente incendiate de o candelă

Dum sept. 8 , 2013
În dimineaţa zilei de duminică, 8 septembrie,  Detaşamentul de pompieri militari din Călăraşi  au fost solicitaţi, prin intermediul 112 – număr unic pentru apeluri de urgenţă, să intervină în municipiul Călăraşi, pentru stingerea unui incendiu, izbucnit într-un apartament situat la etajul 4, al blocului J30, din zona fostului supermarket Minimax, […]

Te mai poate interesa

error: Content is protected !!