De la 1 februarie se elimină unele taxe care se achitau la casieriile Primăriei Călăraşi

Print Friendly, PDF & Email

Începând cu data de 1 februarie 2017, vor fi eliminate o serie de taxe ce erau achitate la casieriile Primăriei Municipiului Călăraşi, prevăzute de Legea nr. 117/1999 privind taxele extrajudiciare de timbru.

Opt dintre acestea erau necesare eliberării unor documente la ghişeele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor şi anume:

-taxa de examinare pentru obţinerea permisului de conducere pentru autovehicule din categoriile şi subcategoriile A, A1, B, B1 şi B+E (6 lei);

-taxa de examinare şi obţinerea permisului de conducere pentru autovehicule din categoriile şi subcategoriile C, C1, Tr, D, D1, CE, DE, C1E, D1E, Tb şi TV (28 lei)

– taxa pentru examinarea persoanelor cărora le-a fost anulat permisul de conducere, pentru categoriile cuprinse în permisul anulat, precum şi a persoanelor care au fost respinse de trei ori la examenul pentru obţinerea aceleiaşi categorii a permisului de conducere, precum şi pentru persoanele care nu au absolvit o şcoală de conducători de autovehicule, cu excepţia celor pentru categoriile B, B1, B+E (84 lei).

– taxa de înmatriculare permanent sau temporară pentru autovehicule şi remorci cu masa totală maximă autorizată de până la 3.500 kg inclusiv (60 lei);

-taxa de înmatriculare permanent sau temporară pentru autovehicule şi remorci cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3.500 kg (145 lei);

-taxa de autorizare provizorie a circulaţiei autovehiculelor şi remorcilor neînmatriculate permanent sau temporar (9 lei);

-taxele de autorizare a circulaţiei pentru probe a autovehiculelor şi remorcilor (414 lei),

-înregistrarea cererilor persoanelor fizice şi juridice privind furnizarea unor date din Registrul naţional de evidenţă a persoanelor, precum şi din Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi certificatelor de înmatriculare şi din registrele judeţene şi al municipiului Bucureşti de evidenţă a permiselor de conducere şi certificatelor de înmatriculare (5 lei).

Pe lângă acestea, vor fi eliminate şi alte patru taxe:

-certificarea (transcrierea) transmisiunii proprietăţii asupra animalelor, pe cap de animal, în bilete de proprietate pentru animalele peste 2 ani (5 lei);

– înregistrarea, la cerere, în actele de stare civilă a schimbării numelui şi a sexului (15 lei);

-preschimbarea actelor de identitate pentru cetăţenii români,  precum şi înscrierea menţiunilor privind schimbarea domiciliului sau a reşedinţei cetăţenilor români (5 lei);

-eliberarea sau viza anuală a permiselor de vânatoare (3 lei).

 BIROUL DE PRESĂ

Please enter banners and links.

Monica Ghiorghe

Next Post

AJOFM Călăraşi/ 900 persoane pot urma cursuri gratuite, în acest an

mar ian. 31 , 2017
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Călărași a prevăzut, în Planul de Formare Profesională pentru anul 2017, organizarea unui număr de 65 cursuri de (re)calificare la care vor participa un număr de 910 persoane. Cursurile se vor derula atât prin Centrul Regional de Formare Profesională a Adulţilor Călăraşi, cât […]

Te mai poate interesa

error: Content is protected !!