Daniel Drăgulin, atac dur la Răducu Filipescu

Print Friendly, PDF & Email

DSC091051Ultima săptămână de campanie electorală, înaintea primului tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, a fost una extrem de fierbinte în municipiul Călăraşi. Zilele acestea, Alianţa Creştin Liberală a distribuit pliante în care primarul Daniel Drăgulin este catalogat ca fiind mincinos şi este   acuzat că a cheltuit banii pentru investiţii, în mod nejustificat. În replică, edilul Drăgulin a dezminţit toate acuzele prezentate în flyerul respectiv. Mai mult, el a făcut publice motivele care l-au determinat să plece din PNL. În felul acesta, Daniel Drăgulin a lansat atac dur la adresa fostului său coleg de partid, Răducu Filipescu, în cadrul unei conferinte de presă ce avut loc zilele trecute. ,, Am crezut că prin tăcerea pe care v-am spus că o să o am din prima zi de când am plecat de la PNL este înțeleasă în adevăratul sens al cuvântului. Deși am purtat o discuție cu domnul președinte prin care i-am spus că din punct de vedere constituțional vom colabora, pentru că așa este normal, am mai spus și că fiecare este bine să-și vadă de drumul său, fără a ne ataca. Cu toate acestea, am ajuns să particip într-o campanie electorală cu primarul Sibiului, Klaus Iohannis, printr-un flyer pe care nu-i văd rostul. Esența acestui pliant relevă faptul că disperearea este transformată în minciună. Ceea ce dânsul arată în acest pliant demonstrează că politica sau promovarea de imagine, de cele mai multe ori este făcută nu arătând ce ai făcut tu…. Şi pun o întrebare retorică: ce ați făcut domnule Filipescu în ultimii doi ani?” a spus Drăgulin. Totodată, edilul călărăşean a dezvăluit pentru prima dată, în faţa jurnalişitlor, motivele care l-au determinat să demisioneze din partidul care l-a consacrat în viaţa politică. Am plecat din PNL pentru că nu am vrut să mai stau lângă un om pentru care minciuna este un mod de viaţă. Interesul lui Răducu Filipescu pentru municipiul Călăraşi este zero. Cum să mai stai lângă un om când îţi pune numai oprelişti şi nu te mai susţine. Tot ceea ce este prezentat în acel pliant este doar dezinformare. Ce treabă are Consiliul Judeţean cu strada I.L.Caragiale, cu anveloparea blocurilor? Să-i dăm Cezarului ce e al Cezarului. Dar el( nr.red. Răducu Filipescu ) aşa a procedat mereu, când cineva a ajuns la o anumită valoare, întotdeauna l-a discreditat. Eu am avut bunul simţ şi am plecat de bună voie, pentru cănu am mai vrut să fiu umilit şi jignit, aşa cum am fost de nenumărate ori. Am copii şi nepoţi şi vreau să stau demn în faţa lor. Un lucru este clar, primaria Călăraşi a primit bani numai de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Minsterul Finaţelor şi nu din bugetul Consiliului Judeţean”, a mai precizat Daniel Drăgulin.

Iată mai jos situaţia investiţiilor derulate anul acesta în Călăraşi şi fondurile finaciare atrase de primărie.

 

30 octombrie 2014

Obiectiv pentru care este solicitata suma Sume solicitate la CJC in luna decembrie 2013 Sume aprobate prin HCJ Calarasi

 

Suma / Sursa

 

 

 

Sume primite prin PNDL

 

 

Reabilitare termica blocuri (proiecte POR 2007-2013)

 

1.138.000 751.000 -563.000 – sume alocate din cote defalcate din impozitul pe venit

-188.000 lei – sume defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale

 

Scoala generala nr. 12

 

1.336.000
Gradinita cu 8 grupe

 

1.565.000  
Reabilitare Liceu Tehnologic DAN MATEESCU(proiect POR 2007-2013) 2.837.000 50.000 50.000 – sume din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale
Executie lucrari strada IL Caragiale 1.500.000 -1.635.000 lei prin contractul de finantare MDRAP nr. 441/29.05.2014;

-2.376.425,66 lei prin actul aditional nr. 1 la contractul nr. 3441/29.05.2014.

Varianta NORD 6.100.000
Retea canalizare    360.000
 

Sumele aprobate de CJ Calarasi pentru reabilitare si modernizare strazi sunt fara nominalizarea strazilor, intr-un cuantum de 1.122.000 lei din care, pana la acest moment a fost primita efectiv suma de 820.000 lei – din cote defalcate din impozit.

Pe de alta parte, pentru a asigura realizarea lucrarilor de infrastructura stradala, Primaria Municipiului Calarasi a prevazut in bugetul local al anului 2014, cheltuieli in valoare de 6.400.000 lei.

 

  Sume solicitate la CJC in luna decembrie 2013 Sume aprobate prin HCJ Calarasi

 

Suma / Sursa

 

 

 

Sume primite prin PNDL
TOTAL 14.836.000 1.923.000 1.621.000 4.011.425,66

 

  • Sumele alocate de la Consiliul Judetean sunt cele repartizate prin Legea bugetului de stat, si nu din venituri proprii sau fond de rezerva bugetara ale Consiliului Judetean Calarasi;
  • La fiecare inchidere de an si pe tot parcursul ultimilor 2 ani, nu s-au inregistrat plati restante (exceptie facand cele inainte de 2012 – subventie ALITRANS) ;
  • Suma de 2.330.000 lei alocata la inceputul anului 2013 pentru plata arieratelor, a fost de asemenea, compusa din sume alocate din cote defalcate din impozitul pe venit si din sume defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale – nicidecum din surse proprii ale CJ Calarasi;
  • Ca urmare a aprobarii documentatiei depusa de catre Primaria Calarasi la MDRAP, in luna decembrie 2013 a fost aprobata si alocata suma de 3,3 milioane lei pentru plata arieratelor (facturi restante emise de catre SC ALITRANS si neachitate de catre Primaria Calarasi pana in anul 2012);
  • CJ Calarasi a aprobat sume pentru reabilitarea si modernizarea strazilor din municipiu, si nu nominal pentru strazile Cornisei si Progresul;
  • Modernizarea strazii IL Caragiale se face cu surse alocate din PNDL obtinute ca urmare a insistentelor si demersurilor realizate de catre Primaria Municipiului Calarasi;
  • Sumele primite pentru reabilitarea termica a blocurilor in cadrul POR 2007-2013, au fost folosite in acest sens, achitandu-se facturile emise in perioada de implementare a proiectului;
  • In proiectul de eficientizare a consumului de energie electrica in scoli – investitie realizata prin cofinantarea aprobata de Fondul de Mediu; urmeaza receptia la terminarea lucrarilor; investitia este in valoare de 1,5 milioane lei.

Monica Ghiorghe

Next Post

Halloween cu dovleci pictaţi, dans şi voie bună, sărbătorit de copiii de la ASCHF-R Călăraşi

vin oct. 31 , 2014
Vineri, 31 octombrie, copiii din întreaga ?ar?, au petrecut de Hallowen. Spiritul acestei minunate s?rb?tori a poposit ?i la Centrul de Zi al Asocia?iei de Sprijin pentru Copiii cu Handicap Fizic-România(ASCHF-R) –Filiala C?l?ra?i. Veseli ?i cu mult? voie bun?, copiii ?i tinerii cu dizabilit??i din cadrul acestei asocia?ii s-au reunit […]
0Shares