Dan Cristodor: ,,Prin atragerea tinerilor, am reuşit să aduc un suflu nou Organizaţiei Municipale a PSD Călăraşi

Print Friendly, PDF & Email

cristodorDan Cristodor, preşedintele organizaţiei municipale a PSD Călăraşi, este unul din tinerii politicieni de perspectivă, ce a demostrat că succesul în politică poate fi obţinut numai prin  muncă, abnegaţie şi spirit de echipă. În cele aproximativ şase luni, de când a preluat conducerea filialei municipal a PSD, Dan Cristodor a reuşit să aducă acea schimbare, mult aşteptată în rândul colegilor săi de partid.  Liderul social democrat a dorit  să ne dea mai multe detalii privitoare la viziunea sa legată de revitalizarea organizaţiei, dar şi obiectivele pe care şi le-a propus în perspectiva alegerilor ce vor avea loc anul viitor.

Domnule Cristodor, sunteţi unul dintre puținii preşedinți, aflat la anii tinereţii, ce conduce una din cele mai importante organizaţii politice din judeţ. Cum se îmbină profesia, pe care o aveţi, de medic stomatolog, cu cea de preşedinte al Organizaţiei Municipale a PSD Călăraşi?

Dan Cristodor: Într-adevăr, lucrez într-un domeniu în care, contactul permanent cu oamenii este primordial. Iar acest lucru a constituit, pentru mine, un mare avantaj, în  momentul, în care, am preluat conducerea organizaţiei. Îmi place să fiu în mijlocul oamenilor şi să fiu conectat la problemele lor. Tocmai de aceea, noi, ca formaţiune social democrată, trebuie să fim tot mai aproape de  problemele concetăţenilor noştri. Problemele  sunt vechi, dar important este, să le găsim soluţii viabile. Consider că este o mare provocare pentru mine, poziţia pe care o am, în  fruntea organizaţiei călărăşene PSD,  pentru care mi-am luat angajamentul să o readuc pe drumul cel bun. Şi, am certitudinea că am făcut primii paşi pentru acest obiectiv, pe care ni l-am propus, atât eu, cât şi colegii mei, din cadrul Biroului Permanent Local.

Ce schimbări aţi adus în cadrul organizaţiei, până în prezent?

Dan Cristodor: Am reuşit să revitalizăm cele 51 de organizaţii, de pe lângă secţiile de votare, din municipiu. Şi, până în prezent, o bună parte dintre ele le-am restructurat, în conformitate cu Statutul partidului. Lunar, ţinem şedinţe la care participă, în fiecare organizaţie, 20 de membrii activi, unde dezbatem problemele de organizare dar şi alte aspecte din comunitate. Suntem într-o permanentă comunicare cu activiştii noştri şi, încercăm, cu ajutorul lor, să atragem şi alţi membrii care doresc să se implice în viaţa partidului nostru. Am reînnoit baza de date si ne-am propus să avem, în structurile noastre, membri care să se implice, efectiv, în activitatea de partid şi nu să fie nume aflate, doar pe hârtie. Şi, în acest sens, preocuparea Biroului Permanent Local a dat roade. În ultimele şase luni, au intrat, în rândurile organizaţiei noastre, 500 de membrii noi. Iar următorul pas pe care doresc să îl realizeze este, acela, de a crea  structuri pe fiecare organizaţie de pe lângă secţiile de votare. Intenţionăm să realizăm organizaţii  de tineret, de femei sau de seniori, aşa cum se cere în Statutul partidului. În momentul în care toate aceste structuri vor fi puse la punct şi vor fi viabile, vom avea garanţia că vom câştiga  toate alegerile ce se vor derula în următorii ani.

Am observat că puneţi un acccent deosebit pe tineri.

Dan Cristodor:  Da, aşa este. Suntem preocupaţi să atragem câţi mai  mulţi tineri, dedicaţi activităţii politice, pentru că  au o gândire pozitivă, doresc să se afirme prin tot ceea ce  fac şi au idei inovative. Acestea sunt ingredientele  necesare procesului de reconstrucție pe care organizaţia noastră îl parcurge. Avem foarte mulţi tineri de perspectivă, în rândurile noastre, care au demostrat că fac faţă, cu brio, în poziţiile pe care ei le ocupă, fie că vorbim de instituţiile deconcetrate,  fie că este vorba de  structurile din cadrul  filialei noastre.  În felul acesta, am reuşit să aducem un suflu nou în cadrul organizaţiei PSD Călăraşi.

Care este  targetul pe care vi l-aţi propus la alegerile europarlamentare, de anul viitor?

Dan Cristodor: Avem în vedere să atingem un scor de 35% la nivelul municipiului Călăraşi şi, cu certitudine, vom câştiga alegerile cu acest procent.

Care este relaţia dumneavoastră cu Dan Şova, preşedintele Organizaţiei  Judeţene PSD?

Dan Cristodor: Am o relaţie foarte bună. Şi chiar dacă nu este în pemanenţă la Călăraşi, întrucât conduce  Ministerul Marilor Proiecte, unul dintre cele mai grele ministere, Dan Şova este conectat, în permanenţă, la problemele organizaţiei. Săptămânal, discutăm şi ne întîlnim la Bucureşti pentru a pune la punct toate chestiunile legate  de activitatea organizaţiei noastre.

Sunteţi mulţumit de activitatea consilierilor locali?

Dan Cristodor: Da. Şi consider că cei cinci colegi ai noştri, din cadrul Consiliului Local Călăraşi, îşi îndeplinesc atribuţiile cu succes, chiar dacă ei nu sunt vizibili în presă. Şi-au luat în serios rolul de aleşi locali şi, permanent, aduc în atenţia executivului, problemele cu care vin în audienţă, la noi, cetăţenii muncipiului Călăraşi. De asemenea, şi viceprimarul Marius Dulce a demonstrat că este un bun  profesionist, fiind implicat în toate activităţile primăriei. Denisa Jilăveanu, Marius Dulce, Vasile Petrache, Maricel Cozmîncă, Ene Ion  participă activ la toate acţiunile noastre, oferindu-şi tot sprijinul  pentru revitalizarea organizaţiei municipale PSD şi, pentru acest lucru, le mulţumesc.

A consemnat, Monica Ghiorghe

 

Next Post

Construcţia platformei ecologice de la Ciocăneşti va fi demarată la începutul anului viitor

mar oct. 15 , 2013
Dupa ani de tergivers?ri, construc?ia platfomei ecologice de la Cioc?ne?ti începe s? prind? contur. Cu o investi?ie de 33 de milioane de euro, Consiliul Jude?ean C?l?ra?i va implementa proiectul ce vizeaz? Sistemul Integrat de Gestionare a De?eurilor. Cea mai important? parte integrant? a acestui proiect,  o constituie  construc?ia platfomei  de […]
8Shares