Campania ,,Bucuria de a fi împreună”, în Protopopiatele Călărași și Oltenița

Print Friendly, PDF & Email

Părintele Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, Sectorul Social – Misionar, în colaborare cu Asociația Socio – Culturală Matei Basarab și Protopopiatele Călărași și Oltenița, a organizat ultimele două acțiuni din cadrul Campaniei: Bucuria de a fi împreună – 2019, astfel:
– În data de 18 octombrie 2019, au fost vizitate 30 de familii cu copii cu dizabilități din Parohiile: Grădiștea, Independența, Mihai Viteazu și Vlad Țepeș din Protopopiatul Călărași.

– În data de 21 octombrie 2019, au fost vizitate 29 de familii cu copii cu dizabilități, din Parohiile: Aprozi, Curcani, Fundeni, Podu Pitarului, Prozaic, Renașterea, Sohatu și Vasilați.
În cadrul celor două acțiuni au fost oferite pachete cu alimente, dulciuri, rechizite și jucării în valoare de 18.756 lei.
Episcopia Sloboziei și Călărașilor prin Campania ,,Bucuria de a fi împreună – 2019”, a sprijinit material, în 2019, 163 familii care au copii cu dizabilități, din 36 de comunități parohiale din mediul rural, din județele Ialomița și Călărași.
Campania ,,Bucuria de a fi împreună”, inițiată în anul 2018 de către Episcopia Sloboziei și Călărașilor, în parteneriat cu Asociația Socio-Culturală Matei Basarab și Protopopiatele din Eparhie, are ca scop sprijinirea familiilor care au copii cu dizabilități, din județele Ialomița și Călărași, prin implicarea în activitățile organizate în cadrul parohiilor din care fac parte și oferirea de pachete cu alimente de bază, jucării și dulciuri.

Actualitatea de Călăraşi

Next Post

Români și bulgari s-au bucurat împreună în comunitățile de pescari, de pe malurile Dunării

lun oct. 28 , 2019
În lunile septembrie ?i octombrie, Asocia?ia Grup local de pescuit ”Dun?rea C?l?r??ean?” ?i Asocia?ia ”Acces” din C?l?ra?i au organizat dou? tururi turistice demonstrative, în cadrul proiectului ”Memofish-memorie ?i viitor. Istorii despre civiliza?ia dun?rean?”. 30 de persoane, familii cu copii, ziari?ti, membri ai unor ONG-uri au participat la cele dou? tururi. […]
0Shares