Călărașiul a rămas fără apă, din cauza unei avarii

Print Friendly, PDF & Email

Autor: Florentina Chiru
11.07.2017

În această dimineață, la magistrala de distribuție a apei, de la intersecția străzii Eroilor cu București, a apărut o avarie. După ce a fost depistat locul unde s-a produs avaria, apa a fost oprită în municipiul Călărași, inițial, parțial, apoi total, pentru remedierea deficiențelor.

Directorul Ecoaqua, Cezar Neagu, declară că locul unde s-a produs avaria, nu face parte din lucrările realizate în proiectul CL8, în cadrul căruia au fost înlocuite conductele de apă.

Acesta afirmă că lucrările sunt aproape de final și că urmează să se reia furnizarea apei potabile, în cel mai scurt timp.

De remarcat este faptul că deși se știa că s-a produs o avarie, încă de dimineață, din acel moment și până la depistarea locului unde s-a produs, era timp suficient pentru a informa populația asupra acestui lucru, pentru a fi pregătită, fie și pentru o oprire temporară a apei, mai ales pe această vreme caniculară.

Scuzele Ecoaqua, prezentate pe site-ul oficial, nu ne țin insă… de sete!

 

Please enter banners and links.

Actualitatea de Călăraşi

Next Post

Centrul Militar Județean Călărași recrutează candidaţi pentru ocuparea funcţiilor de rezervist voluntar

joi iul. 13 , 2017
Autor: Florentina Chiru 13.07.2017 În vederea informării cetăţenilor din judeţul Călărași, interesaţi de îndeplinirea serviciului militar în calitate de rezervist voluntar, vă rog a binevoi să dispuneţi difuzarea, prin intermediul mijlocului de informare în masă pe care îl reprezentaţi, următorului comunicat din partea Centrului Militar Județean Călărași:   „În baza […]

Te mai poate interesa

error: Content is protected !!