Călăraşi: Un consilier local şi-a tras o investiţie 150.000 de euro, prin sfidarea legii

Print Friendly, PDF & Email

constructie Dumbrava 1În această perioadă, în parcul Dumbrava din Călăraşi, un consilier local, din rândul liberalilor, îşi construieşte un complex de agrement, ce va avea o terasă, dar şi o piscină care îi va îmbia pe călărăşenii moleşiţi de arşiţa verii să se scalde pentru a se răcori. Până aici toate bune, însă tânărul Daniel Purcărea, consilier local PNL, ce deţine şi funcţia de preşedinte al fililalei municipale Călăraşi a Tineretului Liberal, a reuşit să demareze această investiţie, într-un mod oneros, ce sfidează legea. La finele lunii iulie, anul trecut, în cadrul unei şedinţe de Consiliu Local a fost adoptată o hotărâre prin care a fost concesionată, prin licitaţie, o suprafaţă de 2500 mp din parcul Dumbrava. Firma care a solicitat concesionarea acelei suprafaţe este SC Iulia Maria SRL, al cărei acţionar este chiar consilierul local Daniel Purcărea. În acea şedinţă, tînărul liberal şi-a votat, cu propria mână, acel proiect de hotărâre, încălcând flagrant legislaţia ce reglementează Statutul Aleşilor locali.
Daniel Purcărea, în conflict de interese, sub ochii miopi ai Prefecturii Călăraşi
Instituţia Prefectului Călăraşi ar fi trebuit să sesizeze faptul că Daniel Purcărea se află în conflict de interese, dar în acest caz a dat dovadă de indiferenţă totală. Astfel, Daniel Purcărea a încălcat art. 75, lit. a) şi c) din Legea 393/2004, potrivit cărora „Aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: a) soţ, soţie, rude sau afini până la rude de gradul al doilea inclusiv […] c) o societate comercială la care deţin calitatea de asociat unic, funcţia de administrator sau de la care obţin venituri”, dispoziţiile art. 77, alin. (1) şi (2) din Legea 393/2004 şi dispoziţiile art. 46, alin. 1 din Legea nr. 215/2001.
După acest moment, care a trecut „neobservat” de cei care trebuiau să reacţioneze, consilierul Purcărea a renunţat la spaţiul concesionat, pentru ca, ulterior, firma să concesioneze acelaşi teren, fără a mai fi votat de el. Puţin timp mai târziu, a fost organizată şi licitaţia ce a fost câştigată de firma Iulia Maria SRL.
Consilierul Purcărea are în conturi aproximativ 200.000 de lei
În declaraţia de avere postată pe site-ul primăriei Călăraşi se arată că Daniel Purcărea deține 188 mp teren intravilan, un apartament de 68 mp și un Peugeot 407. Pe lângă acestea, Daniel Purcărea mai are două conturi de 9.172 RON și 8.560 euro, dar și un credit scadent în 2023, de 25.810 euro. Purcărea a câștigat, în anul 2012, suma de 119.297 RON, fiind consultant vânzări la SC FILDAS TRADING SRL și 3.455 RON, din indemnizația de consilier local. Declarația de interese a consilierului liberal arată că este asociat și administrator a trei firme: SC FARMALIFE SERV SRL, SC IULIA MARIA SRL și SC P-SEVENTEEN SOLUTIONS SRL. După cum se observă, tânărul Purcărea nu dispune de banii necesari pentru construcţia bazei de agrement din parcul Dumbrava, ce se ridică la 150.000 de euro.
SC Iulia Maria SRL- o firmă de apartament, cu 5 angajaţi
Investiţia pe care consilierul Purcărea o coordonează atent, zi de zi, în parcul Dumbrava, este realizată prin firma SC Iulia Maria SRL, o firmă ce îşi are sediul într-un apartament dintr-un bloc de pe strada Flacăra, din Călăraşi. Aceasta are codul CAEN 4773 şi se ocupă nu cu activităţi de agrement, ci cu comerţul cu amănuntul şi distribuţia produselor farmaceutice în magazine specializate.
În anul 2012, această firmă a avut o cifră de afaceri de 169.758 lei şi un profit net de 16.000 lei si are în plan să investească, în acest an, pentru construcţia Complexului de Agrement din parcul Dumbrava, imensa sumă – pentru această firmă – de 150.000 de euro, adică aproximativ 600.000 de lei. Până la 1 iulie, se doreşte a se finaliza piscina, ce va avea o suprafaţă de aproximativ 200 mp, precum şi terasa construită din lemn stratificat, aflată în imediata apropiere. Daniel Purcărea supraveghează, zi de zi, construcţia sa de suflet, ce se ridică cu mare viteză şi în mare secret, pentru că, în locul respectiv, nu este afişat panoul privind datele de identificare ale şantierului, în care trebuie specificat numărul autorizaţiei de construcţie, dar şi lucrările de execuţie. Lipsa panoului publicitar constitiuie o gravă încălcare Legii construcţiilor nr. 50/1996, ce se sancţionează cu amenzi usturătoare. Oare Primăria Călărași, prin Compartimentul de Urbanism, de ce nu vrea să aplice legea? Pentru că, lipsa de reacție a funcționarilor publici spune multe.
constructie DumbravaConstrucţia acelui spaţiu de agrement a început de, aproximativ, două luni de zile iar organele de control nu şi-au făcut datoria pentru a sancționa societatea Iulia Maria SRL, pentru inexistenţa panoului de şantier. Orice cetăţean, aflat în trecere prin zonă, poate gândi că acea construcţie nu are autorizaţie.
Investiţia „fantomatică” demarată de societatea al cărei asociat este consilierul Daniel Purcărea ridică multe semne de întrebare la care ar trebui să ne răspundă autorităţile locale, sub nasul cărora se comit astfel de ilegalităţi.
Daniel Purcărea: ”Nu am pus panoul de şantier, pentru că nu am avut timp”
Contactat telefonic de redacţia noastră, consilierul local Daniel Purcărea a confirmat că este asociat al societăţii Iulia Maria SRL. În ceea ce priveşte situaţia de conflict de interese, în care s-a aflat în momentul în care a votat Hotărârea de Consiliu Local, prin care urma să se concesioneze, prin licitaţie, suprafaţa de 2500 mp în parcul Dumbrava, Daniel Purcărea a făcut următoarele precizări: „La câteva zile după ce a fost adoptată în Consiliul Local Hotărârea respectivă, pe care şi eu am votat-o, am cerut anularea acesteia. Şi, la câteva luni de zile, am solicitat o altă suprafaţă de 2350 mp în aceeaşi zonă. În urma acelei solicitări, a fost supusă dezbaterii o nouă Hotărâre de Consiliul Local, pe care eu nu am votat-o. Deci, nu sunt în conflict de interese”, a precizat Daniel Purcărea.
Referitor la banii pe care îi va folosi pentru această construcție, Daniel Purcărea spune că tocmai i-a fost aprobat un credit bancar, pe care îl va face firma la care este acționar.
Despre lipsa panoului cu datele de identificare ale şantierului din parcul Dumbrava, consilierul Purcărea a spus: ”Am fost foarte ocupat şi nu am avut timp sa îl pun. În ceea ce priveşte autorizaţia de construcţie nu pot să vă dau numărul acesteia, întrucât nu am la mine documentele care atestă acest detaliu!”

Vom reveni cu amănunte!

Monica Ghiorghe

Next Post

Elena Udrea în vizită la Călăraşi: ,,La Aldis am avut cea mai călduroasă primire!”

sâm mai 17 , 2014
În plin? campanie electoral?, deputata Elena Udrea, unul din liderii Partidului Misc?rii Populare s-a aflat în dup? amiaza zilei de vineri, 16 mai, la C?l?ra?i, într-o vizit? la societ??ile Aldis ?i Siad. Înso?it? de militan?ii PMP, de Ruxandra Sandu si de deputatul Aurel Niculae, Elena Udrea a dorit s? cunoasc? […]
153Shares