247 de taximetre în municipiu şi doar vreo 150 de locuri de staţionare

Print Friendly, PDF & Email

taxi 2La Călăraşi, se pare că taximetria a devenit o afacere de succes, în condiţiile în care,  sunt tot mai puţini  cetăţeni care optează pentru acest tip de transport . Modul în care  se practică acest tip de afacere are , de departe, în unele cazuri un ,,puternic miros” de ilegalitate. Primăria Călăraşi, cea care eliberează autorizaţiile de funcţionare pentru  transportul în regim de taxi, încearcă să descurce  “iţele” încurcate ale taximetriei locale.

Taximetriştii se reclamă între ei de concurenţă neloială

La ultima întâlnire, ce avut loc luna trecută, între  edilul Daniel Drăgulin şi taximetriştii călărăşeni , aceştia au reclamat faptul că pe piaţa locală există concurenţă neloială. A devenit o practică împământenită în municipiu, ca unii dintre taximetrişti să ia călători  din staţiile Alitrans,  în schimbul sumei de 2 lei, adică preţul unui bilet de transport local.  Această practică aduce un mare dezavantaj primăriei Călăraşi, deoarece preluarea călătorilor din staţiile de transport în comun duce la diminuare numărului acestora şi, implicit, va genera  creşterea subvenţiei  pe care primăria este obligată să o dea societăţii Alitrans, conform prevederilor legale.  Dar nu numai primăria este afectată  de această situaţie,  ci şi taximetriştii ce nu sunt ,,tentaţi” să fure călătorii societăţii Alitrans.

,,Cei care preiau călătorii din staţiile de transport în comun au fost  identificaţi şi fotografiaţi şi, pe viitor,  nu cred că vor mai  avea vreo şansă să-şi înnoiască autorizaţia de funcţionare. Până în prezent, nu am recurs la sancţiuni, care sunt destul  de usturătoare ,de 25.000 de lei, am dat numai avertismente. Mulţi dintre taximetriştii cu care am vorbit, ne-au propus să le retragem licenţele  acelora care fac concurenţă neloială. Nu ştiu dacă instituţia noastră  poate iniţia un asemenea demers! “, a spus primarul Drăgulin.

247 de taximetre în municipiu şi doar vreo 150 de locuri de staţionare

În fiecare zonă din oraş,  există un număr limitat de locuri în staţiile  de taxi . Primarul Drăgulin a recunoscut că, la ora actual, sunt mai multe taxiuri, decât locuri de  staţionare. În zonele mai intens circulate,  staţiile de taxi sunt            supraaglomerate, aşa cum este  cea de la Spitalul Judeţean, unde taximetrele  încurcă traficul rutier.  Multe dintre taxiuri nu au curse şi sunt mai mult staţionare.  Ce se poate înţelege în acest caz? În timp, primăria a autorizat mai multe taxiuri decât locurile de staţionare. La această oră, sunt 247 de taximetre şi aproximativ 150 de locuri de staţionare .

Primăria  ia la “puricat” toate societăţile şi persoanele fizice care practică taximetria

Edilul Drăgulin spune că, în timpul mandatului său de până acum, nu s-a eliberat nicio autorizaţie de funcţionare pentru taximetrie şi, de aceea, doreşte să facă o evaluare atentă  a  tuturor firmelor sau persoanelor fizice care practică taximetria. ,,Până acum am făcut verificări la 27 de taximetrişti şi numai 9 dintre aceştia aveau actele în regulă. Le-am dat o perioadă de graţie pentru ca să-şi actualizeze documentele!” a mai spus edilul Drăgulin.

Haosul din taximetria locală nu este de ieri, sau de astăzi, ci a prins rădăcini în urmă  cu câţiva ani de zile,  cu “binecuvântarea” tacită a foştilor edili ai municipiului. Rămâne de văzut dacă, actuala conducere a primăriei Călăraşi,  va  face lumină în această situaţie.

Please enter banners and links.

Monica Ghiorghe

Next Post

Deputații Raluca Surdu și Aurel Niculae se implică în organizarea unei Burse a Locurilor de Muncă în Oltenița

joi apr. 11 , 2013
Perioada de campanie electorală a trecut, însă nevoile exprimate de oamenii din Colegiile 4 și 5, din zona Oltenița, au rămas. Principala grijă a acestora, aceea de a-și găsi un loc de muncă, este susținută acum de deputații Raluca Surdu și Aurel Niculae, care au anunțat că se vor implica […]

Te mai poate interesa

error: Content is protected !!