17 familii ce locuiesc în blocurile Consid riscă să îşi piardă apartamentele

Print Friendly, PDF & Email

blocuri considÎn cadrul ultimei conferinţe de presă, edilul Daniel Drăgulin a pus pe tapet o situaţie delicată în care se află 17 familii din Călăraşi. Este vorba de locatarii ce domiciliază în blocurile societăţii Marc Trust Consid S.A. Pentru recuperarea unor datorii ce au fost înregistrate la bugetul local de către firma Marc Trust, primăria Călăraşi este nevoită să scoată la vânzare apartamentele din blocurile: J4, J5, J6, J8, J10 şi J11. ,,Am purtat discuţii cu locatarii ce sunt chiriaşi în apartamentele respective, unii dintre ei au afirmat că le pot cumpăra, alţii sunt nevoiţi să contracteze un împrumut bancar. Conform Codului Fiscal, aceştia au drept de preemţiune asupra apartamentelor în care locuiesc. Ei pot achita o parte din sumele la care au fost evaluat apartamentele iar, până la sfârşitul anului, pot da restul de bani. Totodată le-am facilitat şi o întâlnire cu reprezentanţii băncilor din municipiu ce le pot acorda consultanţă în vederea contractării unor împrumuturi băneşti pentru cumpărarea apartamentelor. A fost realizată o evaluare a acestor locuinţe ce se ridică la preţuri cuprinse între 750 milioane de lei vechi şi 350 milioane de lei vechi. Sper ca până la sfârşitul lunii mai, aceştia se vor hotărî să cumpere apartamentele pentru că, în situaţia în care vor fi scoase la licitaţie, este posibil să nu le mai poată achiziţiona”, a spus edilul Drăgulin.

Monica Ghiorghe

Next Post

21 permise de conducere suspendate şi 526 amenzi aplicate de poliţişti, în minivacanţa de 1Mai

lun mai 4 , 2015
În perioada minivacan?ei de 01 mai, peste 220 de poli?i?ti din cadrul Inspectoratului de Poli?ie Jude?ean C?l?ra?i s-au aflat în strad?, ac?ionând pentru lini?tea ?i siguran?a cet??enilor, pentru prevenirea evenimentelor nepl?cute ?i cre?terea gradului de siguran?? a participan?ilor la trafic. Ca urmare a ac?iunilor întreprinse de poli?i?ti, în perioada 30 […]
1Shares