You Are Here: Home » Evenimente » “Ziua Fermierului”, organizată în comuna Vâlcelele, a împlinit un deceniu

“Ziua Fermierului”, organizată în comuna Vâlcelele, a împlinit un deceniu

Print Friendly

horaDupă 4 ani de absență, evenimentul care a devenit emblematic pentru comuna Vâlcelele, „Ziua Fermierului”, a fost reluat. Primarul Ionel Tatu, aflat la primul mandat, a dorit să renască această sărbătoare, care s-a bucurat, de-a lungul timpului, de succes, prin prezența a numeroase personalități.

Ziua comunei s-a bucurat de prezența, în număr foarte mare, a locuitorilor, dar și de nume binecunoscute din rândul artiștilor, dar și al sportivilor.  Ionel Ganea, antrenorul care a reușit promovarea echipei de fotbal Dunărea Călărași, după 20 de ani de absență în Liga a 2-a, a primit titlul de cetățean de onoare al comunei. La fel și sportiva Alina Dumitru, campioană olimpică la judo, ai cărei părinți sunt din Floroaica, a fost făcută cetățean al comunei. Același titlu onorific l-a primit și prefectul județului Călărași, George Iacob, precum și fostul primar al comunei, actual consilier local, Gabriel Oroianu.

tatuPrimarul Ionel Tatu ne-a declarat:

„Sunt bucuros că, după 4 ani de întrerupere am avut posibilitatea să reiau această zi de sărbătoare a satului, Ziua Fermierului Călărășean, și 25 de ani de existență a Antenei Satelor. Este a 10-a ediție a acestei sărbători organizată în comuna noastră, înființată la inițiativa primarului, de atunci, Vasile Iliuță.

Este o surpriză să văd că participă atât de multă lume, din comună, dar și din localitățile învecinate. În ceea ce privește programul artistic, alături de ansamblul folcloric din Vâlcelele, au venit și cele din Jegălia, Dichiseni, Ciocănești, Dorobanțu, Dragoș-Vodă, Bărăganul-din Călărași. Au răspuns invitației noastre de a participa, la eveniment, președintele Consiliului Județean, Vasile Iliuță, prefectul județului, George Iacob, vicepreședintele CJ, Marian Dinulescu, senatorul Liviu Tomoiagă, deputata Raluca Surdu, precum și primari din județul Călărași. Directorul AFIR a participat din partea Ministerului Agriculturii și a susținut o dezbatere pe tema proiectelor europene.

Nu au lipsit prietenii noștri de peste Prut, din comuna Calfa, cu care suntem înfrățiți, dar au fost prezenți și reprezentanții județului Teleorman, cu care care avem o bună relație.

Locuitorilor comunei Vâlcelele doresc să le transmit să ne fie aproape, și de acum înainte, iar eu îi asigur că îmi voi respecta promisiunile făcute, în calitate de primar al localității. Mi-am dorit să fie o sărbătoare frumoasă, care să țină până la miezul nopții, alături de nume binecunoscute, precum: Rică Răducanu și Axinte, Cristian Rizescu, Maria Ciobanu, Ionuț și Doinița Dolănescu, Fuego, Ileana Pavelescu, dar au fost și momente susținute de artiștii locali, din județul nostru.”

iliuta-vFostul primar al comunei Vâlcelele și actualul președinte de Consiliu Județean, Vasile Iliuță, le-a mulțumit locuitorilor comunei pentru susținerea pe care i-au arătat-o, de-a lungul timpului.

„Mă aflu în satul meu natal, de unde am plecat pe scena politică. M-am făcut cunoscut ca primar, am continuat, apoi, ca deputat și sunt prezent, aici, ca inițiator al acestei sărbători, având acum calitatea de președinte al Consiliului Județean. Sunt alături de actualul primar al comunei, Ionel Tatu, iar una dintre promisiunile lui electorale a fost să revină această sărbătoare, în localitatea noastră. Ne-au trecut pragul comunei invitați de valoare, ai muzicii populare, pentru că este o zi în care ne dorim ca cetățenii să se simtă foarte bine. Vâlcelenii sunt foarte primitori, o caracteristică a oamenilor din Ardeal, pentru că mulți  provin de acolo, din localitatea Sâmbăta de Sus, așa cum spun arhivele noastre istorice.

„Ziua Fermierului” a avut și o componentă de dezbatere pe teme de agricultură, așa cum era și firesc, la care a participat Eugen Popescudirectorul general al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor (AFIR). S-a discutat despre modul în care poate fi ajutat satul românesc, iar alături de noi s-a aflat și președintele Asociației Producătorilor de Legume, din Vidra, fermierul Gheorghe Vlad, care a reușit să îi încurajeze pe micii fermieri, de acolo, să își livreze produsele pe piață.

În comuna Vâlcelele, s-au investit peste 18 milioane de euro, fonduri europene, de către mediul privat. Este cea mai mare investiție făcută, în agricultură,  pe fonduri europene, de o comună, din județul nostru. Acestei sume i se adaugă și cele 5 milioane euro, atrase de către Primăria Vâlcelele. Trebuie să vedem cum atragem fonduri europene publice, în județul Călărași, dar și în mediul privat.Există o legătură între cele două, care duc la reușita finală.”

dep-surduDeputata Raluca Surdu: „Experiența să fie dusă mai departe, de cei care vor să meargă pe același drum, al succesului!”

„Sunt prezentă la Ziua Fermierului Călărășean cu gânduri frumoase, cu speranțe, nu cu promisiuni, și cu certitudinea că o echipă, așa cum avem acum, ce are în fruntea ei un suflu tânăr, va reuși să ducă mai departe ceea ce a fost început cu mulți ani în urmă, în comuna Vâlcelele. Aici agricultura este la loc de cinste, pentru că au știut să atragă fonduri europene, meritul fiind, în primul rând, al fostului primar, Vasile Iliuță.

Acesta sper să fie un exemplu din care să învețe toți și experiența să fie dusă mai departe, de cei care vor să meargă pe acelasi drum, al succesului.”

Număr de accesări 434

About The Author

Number of Entries : 1739

© Copyright 2011-2017, Actualitatea de Călăraşi, All Rights Reserved

Tracked by Hobo
Scroll to top