You Are Here: Home » Politică » UNPR: Datoria tuturor membrilor este să facem un partid de 10%

UNPR: Datoria tuturor membrilor este să facem un partid de 10%

Print Friendly, PDF & Email

UNPRPreşedintele UNPR Gabriel Oprea, a participat sâmbătă 26 septembrie, la o reuniune a partidului pe regiunea II Sud-Est. La întâlnire au fost prezenți președinții organizațiilor din județele, Vrancea, Galați, Brăila, Tulcea, Constanța, Buzău, parlamentarii aleși în aceste județe și membri ai conducerii centrale a UNPR.
În cadrul întalnirii, s-a analizat stadiul îndeplinirii obiectivelor UNPR, în această regiune, situația fiind foarte bună în privința înființării de noi organizații, dar și a numărului de adeziuni primite, ceea ce arată că UNPR va atinge obiectivul de 1 milion de membri în scurt timp.
„Suntem mai mulți și mai puternici, forța UNPR vine de aici din teritoriu, de la fiecare organizație, de la simpatizanții noștri. Avem în față o perioadă foarte grea, va trebui să demonstrăm românilor că suntem un partid  care va intra în competiția alegerilor cu obiective clare, cu soluții care vor influența viitorul României pe termen lung. Datoria tuturor membrilor este să facem din UNPR, un partid de 10%”, a declarat Gabriel Oprea.

„Prin cele cinci teme majore asumate în Planul Politic Național: Renașterea națională, Funcționarea statului, Rolul României în lume, Funcționarea economiei, Noul stat social, UNPR vine în întâmpinarea așteptărilor legitime ale simpatizanților săi, dar și ale românilor în general. UNPR demonstrează în continuare unitate, stabilitate și consecvență, în relația cu partenerii săi “Susținem coaliția, guvernul din care facem parte și pe președintele României, pe problemele ce țin de securitatea națională” a reafirmat președintele UNPR, Gabriel Oprea.

 

Număr de accesări 102

About The Author

Number of Entries : 1739

© Copyright 2011-2017, Actualitatea de Călăraşi, All Rights Reserved

Tracked by Hobo
Scroll to top