You Are Here: Home » Actualitate » Un tânăr de 20 de ani, urmărit internaţional, prins de poliţiştii călărăşeni

Un tânăr de 20 de ani, urmărit internaţional, prins de poliţiştii călărăşeni

Print Friendly, PDF & Email

retinutPoliţiştii din Călăraşi, cu sprijinul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române, au depistat un bărbat pe numele căruia autorităţile italiene au emis un mandat european de arestare pentru jaf organizat sau armat. La data de 5 noiembrie a.c., poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi au depistat un bărbat, de 20 de ani, din municipiul Călăraşi, care era urmărit internaţional.

Pe numele acestuia, autorităţile italiene au emis un mandat european de arestare, pentru o condamnare de 3 ani şi 6 luni de închisoare pentru jaf organizat sau armat, faptă săvârşită pe teritoriul Italiei, în anul 2012.

Pentru depistarea celui în cauză, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, urmând a fi dispuse măsurile legale pentru predarea către autoritățile din Italia.

 

 

Număr de accesări 214

About The Author

Number of Entries : 1100

© Copyright 2011-2017, Actualitatea de Călăraşi, All Rights Reserved

Tracked by Hobo
Scroll to top