You Are Here: Home » Cultură » Trupa Trepte a urcat pe podium, la Festivalul – Concurs Naţional de Teatru „COPIL ÎN EUROPA”

Trupa Trepte a urcat pe podium, la Festivalul – Concurs Naţional de Teatru „COPIL ÎN EUROPA”

Print Friendly, PDF & Email

treptetimisoara Membrii Trupei de teatru ”TREPTE”, a Centrului Cultural Județean Călărași, au participat în perioada 21 – 30 Iunie 2016, la Festivalul – Concurs Naţional de Teatru pentru Copii şi Tineret „COPIL ÎN EUROPA”.

Piesa de teatru cu care au intrat în concurs este „…dincolo?”, adaptare și regie de Ştefan Niţu, după „UŞA”, de Matei Vișniec, iar interpretarea de excepție le-a adus următoarele premii:

Premiul I pentru interpretare rol feminin – ILINCA NEACŞU

Premiul I pentru interpretare rol masculin – BOGDAN GHEORGHE

Premiul I pentru concepția grafică a afişului

Premiul II – pentru interpretare rol feminin – MARIA RADU

Premiul II pentru spectacolul de teatru „…dincolo?”

Organizat de Asociația Culturală ”Pentagon” din Timișoara, Festivalul ”Copil în Europa” a găzduit, în cadrul celei de-a IX-a ediții, șaptesprezece trupe din municipiile Arad, Timișoara, Cluj Napoca, Pitești, Călărași, Baia Mare, Buftea, Recaș, Chișinău, Făgăraș, Botoșani și Panciu.

dincolo bogdan ilincatimisoara mariatimisoara

 

 

Număr de accesări 181

About The Author

Number of Entries : 1739

© Copyright 2011-2017, Actualitatea de Călăraşi, All Rights Reserved

Tracked by Hobo
Scroll to top