Tatăl şi fiul, Gheorghe şi Daniel Florea au sărbatorit împreună Ziua Poliţiei la Călăraşi

Print Friendly, PDF & Email

Gheorghe si Daniel FloreaLa manifestările prilejiute de sărbătorirea Zilei Poliției Călărășene, deputatul Daniel Florea și tatăl său, general maior în rezervă Gheorghe Florea, fost comandant al I.P.J. Călărași s-au aflat în mijlocul oamenilor legii.  Generalul Gheorghe Florea a ținut să mulțumească polițiștilor călărășeni pentru ospitalitatea cu care este primit, de fiecare dată, atunci când este invitat la astfel de manifestări declarându-se, în același timp, solidar cu aspirațiile, munca și greutățile inerente pe care le întâmpină în activitatea de zi cu zi polițiștii călărășeni. ,,De fiecare dată, primesc cu onoare invitația de a  fi alături de dumneavoastră, dragi polițiști, la o asemenea sărbătoare și revin mereu cu emoție la Călărași. Sigur, noi, pensionarii din poliție trăim alături de dumneavoastră, realizările, bucuriile, necazurile care, din păcate, sunt destule. Dar am convingerea că le veți depăși, pentru că, așa cum vă cunosc, uniți fiind, veți face față și răutăților care se fac uneori la adresa dumneavoastră. Chiar dacă noi, cei din rezervă,  suntem oarecum la periferia sistemului, trăim aceste clipe alături de dumnevoastră”, a spus fostul comandant, Gheorghe Florea.

În același timp, generalul Gheorghe Florea a ținut să dezaprobe acele cuvintele defăimătoare spuse la adresa poliției române, în urma cu ceva timp, chiar de către un demnitar ce face parte din Guvernul României. ,,Ca polițist în rezervă nu am acceptat, niciodată, aprecierea făcută de un oficial  român la un moment dat, pe care îl citez: ,, Nu am crezut că există atâta golăneală în Poliția Română”. Puneți această expresie la „Așa Nu” și rămâneți consecvenți procesului de credibilizare a poliției, în așa fel încât să răspundeți prin faptele dumneavoastră că nu vă caracterizează  asemenea expresie”, a mai adăugat fostul comandant al poliției călărășene.

În cadrul acestui eveniment festiv, deputatul  Daniel Florea  s-a declarat mândru că este alături de tatăl său, în asemenea momente emoționate: ,,Este cea mai fericită zi din viața mea de parlamentar și mă bucur că sunt alături de tatăl meu, într-o zi care înseamnă foarte mult pentru el și pentru activitatea sa profesională. Vreau să le mulțumesc călărășenilor că mi-au dat această posibilitate să-mi onorez părintele, din această calitate, așa cum și-a dorit şi el!”, a  afirmat deputatul Florea.

Please enter banners and links.

Monica Ghiorghe

Next Post

200 miliarde de lei vechi investiți pentru construcția și amenajarea noului sediu al Primăriei Călărași

mie mart. 27 , 2013
Print 🖨 PDF 📄 eBook 📱Începând cu această săptămână, primăria Călărași își desfășoară activitatea într-o nouă locație, aflată în aripa de nord a Consiliului Județean Călărași, în apropierea sediului central al BCR. Noua clădire a primăriei are două etaje, avînd în componență peste 50 de birouri.  Construcția clădirii  a început […]

Te mai poate interesa