You Are Here: Home » Politică » Stan Ștefan/Pentru o schimbare, în comuna Nicolae Bălcescu!

Stan Ștefan/Pentru o schimbare, în comuna Nicolae Bălcescu!

Print Friendly, PDF & Email

Experiența de viață este importantă, mai ales atunci când dorești să schimbi în bine, viața concetățenilor tăi. Stan Ștefan, după câțiva ani trăiți în Spania, și-a propus să pună în practică lucrurile pe care le-a văzut peste hotare, știind că activitatea în agricultură, și nu numai, poate fi benefică, dacă te implici și ai suficientă determinare de a schimba lucrurile, în favoarea celor din jur.

Stan Sefan„În acest an electoral, doresc să particip la alegerile locale, din comuna noastră, pentru că este timpul să ne dezvoltăm prin accesarea fondurilor europene. E timpul să votăm o schimbare, în această comună, nu pentru interes personal, ci pentru interesul cetățenilor. După cum știți, în ultimii ani am fost plecat în afara țării, unde am văzut cum se face politică, cât de respectați sunt cetățenii și cum sunt aplicate legile în interesul oamenilor. Vin cu o experiență acumulată în acești ani, pe care vreau să o aplic și în comuna noastră.

Nu vreau să fiu primarul care să mintă cetățeanul, vreau să fiu primarul tuturor cetățenilor acestei comune, indiferent de starea socială. Îmi doresc să fiu alături de voi, pentru a vă rezolva problemele. Nu îmi doresc să fiu primarul care are în spate societăți comerciale sau alte activități, pentru că, mai presus de toate, pentru mine este cetățeanul. Nu sunt omul care să amenințe ori să șantajeze, vreau să fiu primarul care să le explice și să-i ajute să intre în legalitate. Îmi doresc să schimb modul de a gândi și vreau să aduc ceva nou, pentru prosperitatea comunei. Candidez pentru că sunt revoltat de tot ce se întâmplă în localitatea noastră!
Voi încerca, pe cât pot, să ajut tineretul comunei să beneficieze de propriile idei, le voi crea condiții pentru petrecerea timpului liber. Voi veni cu proiecte noi, pentru modernizarea comunei și, de aceea, am nevoie de întreaga susținere a dumneavoastră!”
Stan ȘTEFAN –Pentru o schimbare, în comuna Nicolae Bălcescu

Ionut GurauTinerii sunt alături de candidatul UNPR
Ionuț Gurău, președintele organizației locale a PRU (Partidul România Unită), este alături de candidatul UNPR, la primăria Nicolae Bălcescu, Stan ȘTEFAN.
“Momentul benefic al schimbării a sosit! Alături de domnul Stan Ștefan am creat o alianță puternică, pentru a vă arăta că ne pasă de viitorul comunei și al tinerilor nostrii.
Nu suntem oamenii vorbelor, ci ai faptelor!
Promisiuni deșarte, campanii electorale cu fast nu ne caracterizează și nu ne dorim aplicarea acestora, o zi la 4 ani. Tinerii comunei sunt dornici de schimbare, de aceea, PRU îl susține pe domnul Stan Ștefan.
Vom fi alături de dumneavoastră, zi de zi, timp de 4 ani, NU O Zi, la 4 ani!”

Număr de accesări 339

About The Author

Number of Entries : 521

© Copyright 2011-2017, Actualitatea de Călăraşi, All Rights Reserved

Tracked by Hobo
Scroll to top