You Are Here: Home » Actualitate » Somație publică adresată inspectorului general școlar din Călărași

Somație publică adresată inspectorului general școlar din Călărași

Print Friendly, PDF & Email

deputatul Aurel NiculaePreședintele organizației județene a UNPR Călărași, dep. Aurel Niculae, a dorit să-i transmită inspectorului general școlar, Constantin Tudor, o somație publică, pe motiv că acesta ar amenința cadrele didactice, care nu au aceeași culoare politică (PSD) și care vor să candideze la alegerile locale, la primărie, că vor fi date afară.

“Constantin Tudor, după foarte mulți ani și foarte multe partide politice în care a fost, s-a ocupat mai mult de politică, decât de învățământul din Călărași. În ultimii ani, județul Călărași se bate cu județul Vaslui pentru ultimul loc la aceste simulări și examene. Mai nou, domnia-sa are preocupări ca nu cumva cineva, din sistemul pe care dânsul îl manageriază, să candideze, la primărie, din partea unei anumite formațiuni politice. Îl informez, pe această cale, că dreptul de a candida este un drept asigurat de Constituție.

Dacă vei candida la primărie, te dau afară!”, sună amenințarea inspectorului general școlar. Acest lucru s-a întâmplat la Crivăț, spune deputatul Niculae.

„Îl somez public să înceteze cu aceste amenințări și să se ocupe de managementul învățământului, pentru că datele făcute publice de Ministerul Educației, la testul național, arată că județul Călărașiul este pe ultimul loc din țară. Voi face o interpelare către ministrul Curaj, pentru că nu poate să meargă, în continuare, astfel, procesul de învățământ.”, a spus deputatul Aurel Niculae.

Inspectorul general școlar, Constantin Tudor, a infirmat acuzațiile, spunând că nu a interzis nimănui să candideze și că, pentru a nu exista discuții, în perioada de precampanie și campanie electorală, s-a autosuspendat din PSD, începând cu data de 7 martie. “Acuzațiile sunt total nefondate.”, a declarat Constantin Tudor, vizibil deranjat de afirmația făcută de deputatul Aurel Niculae.

 

Număr de accesări 786

About The Author

Number of Entries : 1739

© Copyright 2011-2017, Actualitatea de Călăraşi, All Rights Reserved

Tracked by Hobo
Scroll to top