You Are Here: Home » Evenimente » Și-a dat foc la casă, încercând să îndepărteze vopseaua de pe pereți

Și-a dat foc la casă, încercând să îndepărteze vopseaua de pe pereți

Print Friendly

      Pompierii militari din cadrul Gărzii de intervenţie Budeşti au fost solicitaţi să acţioneze pe raza localităţii Luica, pe strada Mihai Eminescu,  în data de 24.03.2017, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuinţă, proprietate individuală, aparţinând lui C.D.

Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul a fost posibil din cauza neglijenţei proprietarului, care a folosit o lampă pentru a curaţa cu flacără mai multe straturi de vopsea pe un perete al unei anexe.

La sosirea echipajului de stingere, incendiul se manifesta violent, cu flacără şi cu fum dens atât la coperişul casei, cât şi în interiorul acesteia.

Pompierii militari s-au deplasat la această intervenţie cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, de capacitate mărită, acţionând eficient pentru lichidarea incendiului, timp de aproximativ patru ore.

Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul a fost posibil din cauza neglijenţei proprietarului, care a folosit o lampă pentru a curaţa cu flacără mai multe straturi de vopsea pe un perete al unei anexe.

În urma incendiului au ars: acoperişul casei pe o suprafaţă de circa 300 de metri pătraţi, trei uşi şi şase ferestre, elemente de mobilier, aparatură electrocasnică, materiale plastice şi textile, un panou solar şi un generator de curent, valoarea pagubelor fiind estimată în acest caz la suma de aproximativ 30.000 lei. Totodată, din cauza incendiului s-au deteriorat mai multe bunuri materiale aflate în imobil.

Exista pericolul ca arderea să se extindă la alte bunuri materiale aflate în imediata vecinătate, însă pompierii militari au intervenit prompt şi au lichidat incendiul în limitele găsite, salvând bunuri materiale în valoare de aproximativ 90.000 de lei.

 

Număr de accesări 214

About The Author

Number of Entries : 1739

© Copyright 2011-2017, Actualitatea de Călăraşi, All Rights Reserved

Tracked by Hobo
Scroll to top