You Are Here: Home » Evenimente » Senatorul Filipescu: ,,Trebuie să împiedicăm aceste modificări la fiscalitate, care crează probleme, tuturor”

Senatorul Filipescu: ,,Trebuie să împiedicăm aceste modificări la fiscalitate, care crează probleme, tuturor”

Print Friendly, PDF & Email

Moţiunea de cenzură a PNL, intitulată „PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă”, va fi supusă dezbaterii şi votului plenului reunit al celor două Camere, astăzi, de la ora 11.00, liberalii organizând, în acelaşi timp, o manifestaţie în faţa Palatului Parlamentului.

Senatorul călărășean, Răducu Filipescu, a declarat că trebuie împiedicate modificările fiscale, care vor crea probleme. PNL susţine că demiterea Guvernului Tudose trebuie să ducă “imediat şi automat la abrogarea ordonanţelor de urgenţă care au generat haosul fiscal şi să oprească atacul la independenţa Justiţiei”.

 ,,Sunt acțiuni pe care le facem la nivel local și central. În ziua citirii moțiunii au fost acțiuni la nivelul fiecărui județ, iar în ziua votării moțiunii va fi un lanț uman în jurul Parlamentului. Avem șanse de 40% cu 60%, ca moțiunea să treacă. Nu este ideea că vrem să punem mâna neapărat pe putere, ci trebuie să împiedicăm aceste modificări la fiscalitate, care crează probleme, tuturor , atât patronilor, cât și salariaților, dar foarte afectați vor fi primarii de orașe. Scăderea de la 16%, la 10 % a impozitelor, la nivelul fiecărui mare oraș, înseamnă sume imense. Toate aceste modificări și încercări de bulversare a sistemului fiscal nu fac decât să aducă bani în plus la un buget care este anapoda, față de tot ceea ce ar trebui să fie, pentru a putea susține pensiile și salariile, pentru că situația este foarte gravă, din punct de vedere financiar. Vom veni cu niște cifre foarte clare, comparative cu guvernarea tehnocrată.

Ne comportăm la această moțiune, altfel decât am făcut-o până acum, ca partid de opoziție. Adică nu depunem moțiunea și așteptăm să se voteze. Avem 100.000 de fluturași care vor ajunge în tot județul, pentru ca oamenii să fie informați despre ce este vorba, după marș, facem lanțul uman și, după aceea, un miting mare. Ni s-a reproșat, de foarte multe ori, și pe bună dreptate, că PNL-ul nu e deloc vizibil și asta pentru că nu apărem pe posturile tv. Este un moment în care trebuie să reacționăm, pentru că acum este afectată toată lumea: salariați, angajatori, sindicate, primării.”, a spus senatorul Răducu Filipescu la întâlnirea, de la finalul săptămânii trecute, cu presa.

PNL a anunţat că va organiza un lanţ uman în jurul Parlamentului, joi, de la ora 11, când începe dezbaterea moţiunii de cenzură, şi îi invită pe cei nemulţumiţi de politicile economice ale Guvernului şi de preconizatele modificări din justiţie să se alăture manifestaţiei organizate de liberali.

Număr de accesări 64

About The Author

Number of Entries : 604

© Copyright 2011-2017, Actualitatea de Călăraşi, All Rights Reserved

Tracked by Hobo
Scroll to top