You Are Here: Home » De interes » Sen. Răducu Filipescu/ ,,Nu am votat Legea Salarizării”

Sen. Răducu Filipescu/ ,,Nu am votat Legea Salarizării”

Print Friendly, PDF & Email

Senatorul Răducu Filipescu a dorit să explice la întâlnirea cu presa locală, modul în care a fost votată Legea Salarizării și care sunt așteptările sale legate de punerea ei în aplicare.

,,Legea salarizării multora le crează mari bucurii și nouă ne crează mari frisoane. Eu m-am abținut să votez legea și vă justific de ce. În primul rând, îmi dau seama că  o creștere a salariului este absolut necesară, pentru că noi am rămas în urmă cu salarizarea. Prețurile, în mare măsură, sunt europene, iar salariile nu sunt deloc aliniate ca posibilitate de trai pentru cetățeni. Moral această lege este binevenită, dar trebuie să ne gândim la ceea ce produce ea. Legea are o chestiune ascunsă, pe care mulți dintre voi nu o cunoașteți: ea a fost făcută de parlamentarii PSD și nu de Guvern. Responsabilitatea aplicării acestei legi îi revine guvernului. Legea a trecut de Parlament fără ca ministrul Finanțelor să vină să spună din ce este compusă sursa de finanțare a anvelopei de peste 70 milioane de RON. Faptul că ministrul Finanțelor, primul-ministru nu au fost prezenți în sală, când legea s-a aprobat, trebuie să ne creeze mari semne de întrebare. Mie mi l-a creat că nu a fost susținută legea de cei doi, în Parlament, și că Ministerul de Finanțe nu a depus fișa de finanțare, pentru că dacă era mincinoasă, ar fi intrat imediat în vigoare legea responsabilității ministeriale și putea fi luat la întrebări.

Nu zic că nu este bine că a fost dată legea, pentru cetățeni, inclusiv pentru parlamentari, care vor fi printre puținii cu salariul mărit de la 1 iulie a.c. . Sper ca acest gest, care nu face decât să scufunde și mai mult Parlamentul, să fie respins de președintele Iohannis, care mă aștept să susțină că nu pot fi unii înainte și alții după, ci toți odată, ori niciunul.”, a declarat senatorul Filipescu.

Număr de accesări 100

About The Author

Number of Entries : 552

© Copyright 2011-2017, Actualitatea de Călăraşi, All Rights Reserved

Tracked by Hobo
Scroll to top