” Să umplem Călăraşiul de muzică şi culoare”

Asociaţia „Un Călăraşi mai bun”, în colaborare cu DGASPC Călăraşi, a lansat miercuri, 28 iunie, proiectul „Să umplem Călăraşiul de muzică şi culoare”, după o idee a tânărului interpret călărășean, Cosmin Andrian, câștigătorul a numeroase premii la festivalurile de muzică ușoară, din țară.

Beneficiarii acestui proiect sunt copiii Centrului SERA, ai Centrului de Plasament în Regim de Urgenţă „Sfânta Maria”, dar şi copiii din comunitatea călărăşeană. Proiectul îşi propune să aducă un mic zâmbet pe chipul copiilor, dar și pe chipul tuturor celor implicaţi în această manifestare.

Scopul proiectului constă în desfăşurarea unor activităţi menite să sărbătorească copiii şi afirmarea lor prin limbajul universal al artei: muzică, dans, creaţie plastică. Aceste acțiuni sunt coordonate de adolescenți talentaţi ai Călăraşiului, care s-au remarcat prin activitățile lor extrașcolare.

Cu sprijinul C.P.E.C.A. Călăraşi  s-au realizat  activităţi de educaţie pentru sănătate şi stil de viaţă sănătos.

În perioada 28-30 iunie, copiii care au luat parte  la acţiunile desfășurate la Centrul SERA au fost:

28 Iunie – tinerii interpreţi călărășeni, care au un palmares bogat, cu premii nationale câștigate la festivalurile de muzica ușoară: Cosmin Andrian, Denisa Şerban şi Antoanela Maria Dima au susţinut un recital muzical, plin de veselie, unde au fost invitaţi să cânte şi copiii prezenţi;

29 iunie – Bianca Drăgănescu, elevă în clasa a XII-a, la Colegiul Naţional „Barbu Ştirbei”, care a oferit copiilor lecţii de desen şi pictură.

În data de 30 iunie, Roxana Dumitroiu, coordonator CPECA Călăraşi, a venit  cu informaţii privind un stil de viaţă sănătos.

Please enter banners and links.

Actualitatea de Călăraşi

Next Post

File de Istorie/ Prima Constituţie a României

sâm iul. 1 , 2017
 Pe 1 iulie, se împlinesc 151 de ani de la promulgarea primei Constituții a României de către domnitorul Carol I. Înaintea adoptării primei Constituții, domnitorul Alexandru Ioan Cuza abdicase de la tron, iar clasa politică, de la București, l-a desemnat pe prințul german Karl Anton Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von […]

Te mai poate interesa

error: Content is protected !!