You Are Here: Home » Actualitate » S-a semnat planul de colaborare între Serviciul Public de Gestionare a Câinilor Fără Stăpân și Jandarmeria Călărași

S-a semnat planul de colaborare între Serviciul Public de Gestionare a Câinilor Fără Stăpân și Jandarmeria Călărași

Print Friendly, PDF & Email

Vineri, 1 septembrie 2017, a fost semnat Planul de colaborare privind gestionarea problematicii ridicate de identificarea și capturarea animalelor

sălbatice, fără stăpân și insectelor periculoase pentru om pe raza

municipiului Călărași între Primăria Municipiului Călărași, prin Serviciul Public de Gestionare a Câinilor Fără Stăpân, și Inspectoratul de Jandarmi Județean Călărași. Este primul astfel de Plan de colaborare semnat la nivel de țară, cele două părți semnatare având ca responsabilități comune următoarele:

 

  1. Organizarea semestrială a unor întâlniri între responsabilii cu punerea în aplicare a planului. La aceste întâlniri, se pot prezenta informări privind stadiul realizării obiectivelor convenite și propuneri de îmbunătățire a colaborării;
  2. Informarea reciprocă, cu celeritate și operativitate, privind datele și informațiile deținute, inclusiv cele referitoare la acțiunile întreprinse individual sau în cazul în care se constată încălcări ale legislației în vigoare;
  3. Planificarea, organizarea și executarea de acțiuni comune, în scopul prevenirii actelor de cruzime față de animale/insecte și abandonului animalelor de companie;
  4. Inițierea unor programe de educație și informare pentru cetățeni;
  5. Acordarea reciprocă a sprijinului de specialitate, cu privire la executarea atribuțiilor ce revin fiecărei părți, potrivit competențelor legale.

 

Din partea Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași a participat, la semnarea acestui Plan de colaborare, inspectorul-șef col. Ionel Marcu, iar din partea Primăriei Municipiului Călărași, administratorul public Valentin Deculescu și directorul SPGCFS, Alexandru Drăgulin.

Număr de accesări 119

About The Author

Number of Entries : 1100

© Copyright 2011-2017, Actualitatea de Călăraşi, All Rights Reserved

Tracked by Hobo
Scroll to top