You Are Here: Home » Politică » Principala țintă a UNPR, pentru alegerile din 2016, va fi atinsă

Principala țintă a UNPR, pentru alegerile din 2016, va fi atinsă

Print Friendly, PDF & Email

Aurel-Niculae-sPreședintele UNPR Călărași, deputatul Aurel Niculae,  a organizat o conferință de presă, duminică, 20 septembrie, în cadrul căreia a făcut cunoscut comunicatul transmis de UNPR, după reuniunea regiunii I Nord-Est.

“Preşedintele UNPR Gabriel Oprea, a participat sâmbătă 19 septembrie, la o reuniune a regiunii I Nord-Est. La întâlnire au fost prezenți președinții organizațiilor din județele Neamț, Suceava, Iași, Botoșani, Vaslui, Bacău, parlamentarii aleși în aceste județe și membri ai conducerii centrale a UNPR.

În cadrul ședinței s-a analizat stadiul îndeplinirii obiectivelor UNPR în această regiune.

Principala temă a analizei a fost  proiectul care vizează obținerea a 1 milion de membri la nivel național, până la alegerile de anul viitor. Cei prezenți au subliniat faptul că se înregistrează un aflux al celor care se înscriu în UNPR, iar situația este foarte bună și în ceea ce privește înființarea de noi organizații până la nivel de sate. S-au purtat, totodată, discuții pe chestiuni tehnice, de organizare, specifice fiecărui județ și s-a analizat activitatea  organizațiilor de seniori, femei, tineri și studenți, cu scopul adoptării măsurilor menite să crească responsabilitatea pentru fiecare categorie de membri.

Un alt subiect de analiză a fost stadiul proiectului privind Planul Politic Național și s-a discutat despre cele cinci teme majore pe care le include: Renașterea națională, Funcționarea statului, Rolul României în lume, Funcționarea economiei, Noul stat social.

„Am spus mereu, și am dovedit că UNPR este partidul interesului național. Iar interesul național înseamnă siguranță și prosperitate pentru România. Când vorbim despre siguranță, ne referim la siguranța publică, la siguranța locului de muncă, la siguranța zilei de mâine, dar și la siguranța și securitatea României. Când vorbim despre prosperitate, ne referim la prosperitatea țării, dar și a fiecărei familii în parte. Acesta este fundamentul UNPR, acesta este mesajul care trebuie să ajungă în fiecare organizație, la fiecare membru. Acestea sunt principiile care identifică UNPR în conștiința românilor” , a transmis Gabriel Oprea.

O temă pe agenda reuniunii a vizat și îndeplinirea obiectivelor de ordin economic și social, precum și proiectele de dezvoltare pentru zona Moldovei. S-a prezentat o situație privind fuziunea prin absorbție a PPDD, la nivelul organizațiilor UNPR și s-a subliniat faptul că membrii, primarii și consilierii formațiunii s-au integrat foarte repede în noua echipă.

Pentru alegerile de anul viitor, organizațiile UNPR din regiunea I Nord-Est au ca țintă minim 10%, cu un potențial puternic de creștere, Moldova fiind regiunea cu cea mai mare populație și cea mai mare întindere.”

 

Număr de accesări 217

About The Author

Number of Entries : 1739

© Copyright 2011-2017, Actualitatea de Călăraşi, All Rights Reserved

Tracked by Hobo
Scroll to top