You Are Here: Home » Actualitate » Primarul din Budești a revenit asupra deciziei de a demisiona

Primarul din Budești a revenit asupra deciziei de a demisiona

Print Friendly, PDF & Email

Marți, 28 martie, primarul orașului Budești, Iorgu Dumitru, și-a dat demisia din funcția de primar, pe care a depus-o la Prefectura Călărași.

Astăzi, l-am contactat telefonic pe prefectul județului, George Iacob, care ne-a declarat:

“Conform prevederilor legale, demisia trebuie prezentată în prima ședință de Consiliu Local. Însă, în cursul acestei dimineți, am avut o discuție cu primarul Iorgu Dumitru și mi-a spus că va reveni asupra deciziei.  

Este un oraș greu, o administrație dificilă, sunt soluții greu de identificat, pe termen scurt, pentru remedierea unor situații care au rămas fără rezolvare de multă vreme, dar l-am încurajat și l-am rugat să reconsidere acest gest, pentru că am o părere foarte bună despre el, fiindcă știu că este un om cu intenții bune. Altfel, nu îl sfătuiam să rămână!”

Pentru Actualitatea de Călărași, primarul Iorgu Dumitru a declarat:

„Am revenit asupra deciziei de a-mi da demisia. Nu am trimis, încă, hârtia la Prefectură, dar o voi face în scurt timp.

Este un conglomerat de factori care a dus la decizia mea de a demisiona. Este un buget foarte mic, de subzistență, și am spus că îmi asum răspunderea pentru toate nerealizările din ultimele 8 luni. Este ca la o echipă de fotbal, când echipa nu merge bine, chiar dacă ratează un jucător, antrenorul suportă toate consecințele.”

După 8 luni, însă, e prea devreme să spuneți că ați eșuat.

„De aceea am și revenit asupra deciziei. După ce mi-am depus demisia,  oamenii au dorit să îmi arate susținerea, inclusiv domnul prefect Iacob, căruia îi mulțumesc foarte mult pentru încurajare.

„Mi-e foame de proiecte”

Proiectele depuse pe PNDL au fost respinse, am revenit cu ele, și aici a fost o adevărată luptă, pentru a prinde finanțare. „Mi-e foame” de proiecte, dacă pot să zic așa. De 30 de ani, în Budești, nu s-a întâmplat nimic.

Vreau gropi, vreau șanțuri, vreau să se simtă că se lucrează și la noi. Le-am promis oamenilor că voi fi un primar bun, dar după 8 luni de zile am simțit că nu sunt bun, motiv pentru care mi-am dat demisia. Nu am vrut și nu vreau să arunc vina pe trista moștenire, așa cum se întâmplă în România, de peste 20 de ani încoace, pentru că știam unde vin. Când am candidat, știam care este situația, am spus în campania electorală că e rău și am știut ce-mi asum. Când am tras linie și am văzut că nu am făcut nici eu nimic, nu mi-a plăcut.

Într-un fel, e bine ca s-a întâmplat așa, pentru că s-a simțit semnalul de alarmă pe care l-am tras.

Cetățenii, colegii de la primărie, colegi de la Prefectură și Consiliul Județean, consilieri locali au făcut front comun în jurul meu și m-au convins că merită să merg mai departe.”, ne-a declarat primarul orașului Budești.

De menționat că Iorgu Dumitru este la primul mandat de primar, câștigând alegerile, în vara anului trecut, din partea formațiunii politice UNPR.

Număr de accesări 470

About The Author

Number of Entries : 1739

© Copyright 2011-2017, Actualitatea de Călăraşi, All Rights Reserved

Tracked by Hobo
Scroll to top