You Are Here: Home » Actualitate » Primăriile vor fi amendate pentru școlile care nu au avizele de la Pompieri

Primăriile vor fi amendate pentru școlile care nu au avizele de la Pompieri

Print Friendly, PDF & Email

scoala in lucruDeclarația premierului interimar, Sorin Câmpeanu, care a spus că 93% dintre școli nu au aviz de la pompieri, a pus pe jar o țară întreagă.

Inspectorul general școlar, Constantin Tudor, ne-a declarat că situația menționată, la nivel național, este valabilă doar pentru școlile care au făcut lucrări de modernizare, începând cu anul 2006, când s-a schimbat legislația.

„La nivelul județului Călărași, din 2006, 50 de școli și-au făcut lucrări de modernizare. Dintre acestea, 42 au solicitat, după încheierea lucrărilor, aviz de securitate la incendiu și 7 nu au solicitat. Pentru cele care nu au aviz, amenda de 10.000 de lei va fi suportată de către primării. O singură școală este încă în lucru, liceul Mihai Eminescu, unde se lucrează la acoperiș, care va trebui, la finalul lucrărilor, să solicite avizul de la pompieri.

Toate celelalte clădiri de școli din județ, care au autorizație de construcție, au fost expertizate și, dacă sunt construcții făcute până în 2006, au fost autorizate automat, conform legii care a existat până în acel an.

Aceste clădiri vor avea nevoie de un alt aviz, decât în cazul în care vor face și ele lucrări de reparații.”, a declarat, pentru Actualitatea de Călărași, inspectorul general școlar, Constantin Tudor.

Număr de accesări 337

About The Author

Number of Entries : 1739

© Copyright 2011-2017, Actualitatea de Călăraşi, All Rights Reserved

Tracked by Hobo
Scroll to top