You Are Here: Home » Actualitate » Primăria Călăraşi va demara, în acest an, un amplu proces de reabilitare a străzilor

Primăria Călăraşi va demara, în acest an, un amplu proces de reabilitare a străzilor

Print Friendly, PDF & Email

reparatii straziÎn prima conferinţă de presă din acest an, edilul Daniel  Dragulin a adus în atenţie priorităţile investiţionale pe care le are în vedere să le transpună în realitate, în viitorul apropiat . Având la dispoziţie un buget mult mai generos faţă de anii trecuţi, municipalitatea călărăşeană va aloca peste 400 de miliarde  pentru  mai   multe obiective. Însă,  prima prioritatea aflată pe agenda de lucru a muncipalităţii o reprezintă reabilitarea străzilor, după cum a precizat primarul Drăgulin. ,,Bugetul local, din acest  an ce va supus aprobării în Consiliul Local se ridică  la 1320 de miliarde lei, cu aproximativ 300 de miliarde de lei mai mult faţă de anul 2013. Acest lucru se datorează faptului că  Serviciul de Taxe şi  Impozite a dat dovadă de o bună preocupare în încasarea  contribuţiilor călărăşenilior la bugetul local dar şi în recuperarea creanţelor de la datornici. Totodată,  accesarea unor proiecte europene a dus la creşterea bugetului. În acest an, vom aloca suma de 471 miliarde de lei pentru diferite investiţii şi lucrări în municipiul Călăraşi. “, a spus edilul  călărăşean.

Pe lista investiţiilor importante, din acest an, se află un număr de 16 străzi . Astfel se va continua lucrările de modernizare pe străzile: Cornişei şi Progresul. Pentru Varianta Nord este derulată procedura de achiziţie a lucrărilor . Vor fi asfaltate în totalitate străzile: Griviţa,  Știrbei Vodă, Mușețelului, Panduri, Macului, Victoriei, Năvodari, București, Cuza Vodă, N. Titulescu. Se va  pune tratament bituminos pe străzile : Stadionului, Speranţei, Sulfinei.  De asemenea, a fost finalizată Documentaţiile de Avizare a Lucrărilorde intervenţie ( DALI) pentru străzile din cartierul Măgureni (Păcii, Petroșani, Lupeni, D. Cantemir, Rândunelelor, V. Lupu, Int. Păcii, M. Vodă, Vlad Țepeș, V. Conta, D. Bolintineanu, Costache Negruzzi, Int. Petroșani, Agricultori, Viilor, Prel. V. Conta).  Acesta vor beneficia de de reparaţii după finalizarea  lucrărilor de canalizare.  Pentru străzile din cartierul Mircea Vodă(G.ral Constantin Pantazi, Prel. Luceafărului, Aleea Canalului, Digului, M. Viteazul, Crângului, Ciocârliei, Panduri, Zăvoiului, Luceafărului, Dumbravei, Năvodari, Pescăruș, Grădiștea, Prel. Mihai Viteazul, Prel. Panduri, Mușețelului, Macului, Sulfinei), la această oră, a fost finalizată Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie( DALI) ce va fi supusă aprobării în Consiliu Local.

De asemenea, vor fi continuate lucrărilor de modernizare din Parcul Dumbrava şi Grădina ZOO, vor fi amenajate aleile din Parcul Central.Vor fi finalizate Şcoala nr. 12 şi Grădiniţa cu opt clase din cadrul Şcolii ,,Tudor Vladimirescu”.Va fi amenajat scuarul de pe strada Bucureşti şi se va continua modernizarea  parcărilor dintre blocuri.

 

Număr de accesări 1.228

About The Author

Number of Entries : 1100

© Copyright 2011-2017, Actualitatea de Călăraşi, All Rights Reserved

Tracked by Hobo
Scroll to top