Primăria Borcea a început activitatea de primire a dosarelor pentru încălzire

Print Friendly, PDF & Email

În ultimul trimestru al anului, primăriile primesc solicitările pentru acordarea ajutorului de încălzire, pe perioada iernii. La rândul său, primăria comunei Borcea început preluarea primelor dosare depuse, în decursul lunii octombrie, și le vine în ajutor locuitorilor, ca în fiecare an, pentru completarea dosarelor. Primarul Aniel Nedelcu ne-a declarat cum îi sprijină pe cetățenii săi, dar și ce alte investiții a reușit să continue, în această toamnă.

,,În această perioadă, primăria Borcea început activitatea de primire a dosarelor pentru încălzire și, cum legislația românească este încă stufoasă, încercăm să simplificăm lucrurile, astfel încât oamenii să înțeleagă procedura, pentru a putea depune dosarele pentru încălzire. Simplificăm procedura prin faptul că le ducem noi adeverințele, la Finanțe, ca oamenii să nu mai fie puși pe drumuri. Dosarul de încălzire se poate depune în fiecare lună, numai că cine depune până la sfârșitul lunii acesteia, beneficiază de luna viitoare, de sprijin. Orice lună de întârziere, înseamnă mai puțini bani primiți pentru ajutorul de încălzire.

Am continuat reabilitarea drumurilor

În altă ordine de idei, încercăm să dezvoltăm comunitatea și prin reabilitarea unor străzi. Am făcut șanțuri de captare ape pluviale, din bugetul propriu, și unele reparații, pentru că, deocamdată, guvernul nu ne-a dat nimic prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL). Avem proiecte depuse pentru grădinița cu program prelungit, avem proiecte pentru modernizare străzi, dar nu avem finanțarea. Suntem la stadiul DALI (documentație de avizare pentru lucrări de intervenție) și urmează, apoi, procedura de licitație, după care finanțarea. Nu cred că vom mai avea când să facem investiții, anul acesta, sperăm, dar sunt șanse mici. Avem prinse unele cofinanțări pentru Căminul Cultural, reparații străzi, grădinița cu program prelungit, pe care le vom păstra în fondul de rezervă, având destinația stabilită.

Am continuat construirea rigolelor de captare ape pluviale, pe străzile problematice

 Am reușit să mai reabilităm 4 km de drumuri, cu bani din bugetul local, și am continuat să facem șanțuri de captare ape pluviale. Fiindcă localitatea noastră are o formă de relief specifică zonelor de munte, avem probleme în timpul ploilor torențiale, când se inundă unele gospodării, și trebuie să facem rigole de captare ape pluviale. Avem deja zece străzi cu rigole și am rezolvat străzile problematice, în proporție de 70%. Încă mai lucrăm, în această perioadă, la strada Bacului și la străzile lăturalnice, unde, anual, se inundă casele.

Agricola Borcea a evoluat un an și jumătate, în Cupa României

În ceea ce privește fotbalul, echipa locală Agricola Borcea a reușit să se califice în Cupa României, până în faza a IV-a și a fost eliminată de Petrolul Ploiești, un adversar cu renume și cu un palmares frumos, în fotbalul romanesc.

Este o echipă care, nu demult, a evoluat în Liga I. Pentru noi a fost o premieră că o echipă de Liga a III-a a întâlnit o echipă precum Petrolul Ploiești. Au câștigat cu scorul de 4-1, în urmă cu două săptămâni.

Sperăm să facem o figură frumoasă, în Liga a III-a

Este pentru prima dată când Agricola Borcea evoluează în eșalonul al treilea al fotbalului românesc. Sperăm să facem o figură frumoasă în campionatul Ligii a III-a și, ușor, ușor, să ne adaptăm rigorilor acestei competiții, pentru că nu a fost ușor să venim din Liga a IV-a și să facem față cerințelor. Este un alt nivel, alți jucători, altă pregătire, dar ne vom adapta. Avem două contracte de finanțare, unul cu Consilul Județean și al doilea contract este cu sponsori locali. Mai avem și alte mici sponsorizări, dar pe care le-am cheltuit pentru meciul de baraj. În campionat, am disputat 9 meciuri, până acum, și avem patru puncte. Mai trebuie să facem puncte și sperăm ca prima victorie să fie sâmbătă, când jucăm cu Oltenița. Primul an este de acomodare, am investit în baza sportivă, am reușit să îndeplinim un minim de cerințe. Mă refer aici la cele 500 de locuri în tribună, o gradenă împrejmuită cu gard, locul unde trebuie să stea oaspeții, dar am modernizat și terenul de sport, prin schimbarea porților și a plaselor. Am mai lățit terenul de fotbal, întrucât nu avea dimensiunile specifice Ligii a III-a, am îmbunătățit vestiarele și am făcut, inclusiv, o sală de ședință tehnică. Avem 7 jucători noi, dar și juniori, pentru că trebuie să avem trei juniori, de 19 ani, iar restul sunt jucătorii vechi.

Antrenor la echipă este cunoscutul Daniel Iftodi, fost jucător la Dinamo București, Rapid București, este antrenor cu licență FIFA.

Gânduri pentru locuitori

Doresc să le transmit pe această cale, tuturor locuitorilor comunei Borcea, să aibă încredere în administrația publică locală, să aibă încredere în primarul lor și, până la sfârșitul mandatului, vă asigur că o să realizăm lucruri frumoase pentru această comunitate care ne-a ales, și-a pus speranța noi și căreia, sperăm, să le îmbunătățim calitatea vieții!”, le-a transmis primarul comunei Borcea, Aniel Nedelcu.

Please enter banners and links.

Actualitatea de Călăraşi

Next Post

Peste 1500 de persoane calificate în cadrul CRFPA Călăraşi, în primele 9 luni ale anului

mar oct. 31 , 2017
 Centrul Regional de Formare Profesională a Adulţilor (CRFPA) Călăraşi se distinge ca o instituţie de interes public, ce are un rol activ în ocuparea forţei de muncă prin serviciile de înaltă calitate pe care le oferă. Beneficiind de o bază materială adecvată,  centrul este  în măsură să organizeze cursuri de […]

Te mai poate interesa

error: Content is protected !!