You Are Here: Home » Actualitate » Prichindeii cu cerinţe educaţionale speciale de la Grădiniţa “ Amicii” implicaţi în Proiectul Naţional “4/4 PentruPrieteni”

Prichindeii cu cerinţe educaţionale speciale de la Grădiniţa “ Amicii” implicaţi în Proiectul Naţional “4/4 PentruPrieteni”

Print Friendly, PDF & Email

   Pe 4 aprilie , prichindeii de la Grupa Specială “ Ursuleţii “ din cadrul Grădiniţei “ Amicii “ ,din Călăraşi, au fost implicaţi într-o acţiune inedită,  menită să pună în evidenţă importanţa voluntariatului în viaţa fiecărei comunităţi. Această acţiune face parte din seria activităţilor de voluntariat ce s-au derulat la  4 aprilie, în  cadrul Proiectului Naţional” 4/4 PentruPrieteni”, organizat de American Councils for International Education, cu sprijinul Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România, cu ocazia comemorării a 50 de ani de la moartea remarcabilului activist American Dr.Martin Luther King Jr.

Gândurile exprimate de remarcabilul activist american Dr.Martin Luther King Jr. au fost cele care au pus baza proiectului  „Întrebarea cea mai urgentă și insistentă a vieții este: Ce faci pentru ceilalți?”

Martin Luther King Jr. a lasat o moștenirea incredibilă inspirată prin deteminare curaj şi idealurile sale nobile.

A fost primul an în care s-au demarat diverse activităţi locale de voluntariat în întreaga  ţară, pe data de  4 aprilie.

       Proiectul implementat de catre Grădiniţa cu Program Prelungit “Amicii” Călăraşi , susţinut de către American Councils, prin programul 4/4PentruPrieteni a plecat de la vizarea parteneriatelor de voluntariat ,prin proiectele educative derulate în decursul  anului şcolar 2017-2018 ale grupei speciale “Ursuleţii” C.E.S privind relaţionarea dintre copiii cu cerinţe educaţionale speciale integraţi în învăţământul de masă şi implicarea elevilor şi  cadrelor didactice, în calitate de coordonatori şi colaboratori prin educarea lor în scopul moral, civic, de întrajutorarea celor aflaţi în suferinţă .  Prichideii din Grupa Specială “Ursuleţii” C.E.S.sunt coordonaţi de  prof.psihopedagog Mănescu Carmen şi prof. Cristian Marilena.

 Partenerii locali si de voluntariat au fost :

Inspectoratul Şcolar Judeţean , Călăraşi  , Corina Magearu , Inspector scolar pentru invatamant primar si invatamant special

Directia Pentru Protectia Copilului , Calarasi reprezentata de Nicolae Doinita

  Grădiniţa cu Program Prelungit “Amicii” , Călăraşi Dir Sava Mariana  , precum si cadre didactice angajate ale gradinitei ,invatamant prescolar

               Şcoala Gimnazială “Carol I” – Invăţământ Special Integrat , Călăraşi reprezentata de Prof.Psihopedagog Dorina Petcu

              Şcoala Gimnazială “ Nicolae Titulescu “ , Călăraşi reprezentata de Prof .Toader Daniela

              Colegiul Economic , Călăraşi reprezentata de Prof. Botea Cristina

              Colegiul “Ştefan Bănulescu” , Călăraşi reprezentata de Prof . Oprea Daniela

              Biblioteca Judeţeană “ Alexandru Odobescu “reprezentata de Călăraşi ,Elena Stan

Biblioteca Judeţeană “ Alexandru Odobescu “ – filiana Orizont Călăraşi reprezentata de Alina Dumitru , Bratu Mariana

              Asociaţia de sprijin a copiilor cu handicap fizic –Romania,Filiana reprezentata de Călăraşi , Tudor Zamfir

              Asociaţia Hope for Tomorrows Generation , Călăraşi reprezentata de Mihai Dumitrescu

              Violett Handmade Magic , Târgovişte

              IngenioPlay , Oradea

              Parohia”Sf.Ierarh Nifon “, Călăraşi reprezentata de Malciu Bogdan

 

Copiii  grupei „Ursuletii „ C.E.S au susţinut un moment artistic şi au avut invitati doi elevi ai clasei Pregatitoare B, coordonată de înv. Ciinaru Irina , de la Şcoala Gimnazială Carol I , Învăţământ Special Integrat. La această acţiune au participat şi copii care  au fost în anul precedent  înscrişi în grupele speciale ale Grădiniţei cu Program Prelungit „Amicii” ,Învăţământ Special Integrat .

Au fost prezenţi elevi ai Şcolii Gimnaziale” Nicolae Titulescu” ,coordonaţi  de prof. Toader Daniela , care au susţinut un deosebit moment muzical.

Elevii voluntari ai Colegiului Economic  şi Colegiului Tehnic  „Stefan Banulescu” au fost implicaţi în activităţi de socializare cu copiii grupei „Ursuleţii” prin confectionarea unor panouri cu animale. Au fost prezenţi  Mickey Mouse şi MINNI care au încântat preşcolarii , oferindu-le baloane .

Coordonatorul activitatii locale prof.Psihopedagog Manescu Carmen, înpreună cu  prof . Inv.Prescolar.Special Cristian Marilena,multumesc tuturor celor care au fost implicaţi pentru reuşita acestui  frumos eveniment, elevilor, voluntarilor, partenerilor,  părinţilor copiilor grupei „Ursuleţii”C.E.S.

 

Număr de accesări 102

About The Author

Number of Entries : 1176

© Copyright 2011-2017, Actualitatea de Călăraşi, All Rights Reserved

Tracked by Hobo
Scroll to top