You Are Here: Home » Actualitate » Președintele C. Județean, V. Iliuță: „Și în competiţiile viitoare, vreau să obţinem victoria!”

Președintele C. Județean, V. Iliuță: „Și în competiţiile viitoare, vreau să obţinem victoria!”

Print Friendly, PDF & Email

compoenta cj 1În seara  zilei de vineri, 24 iunie, a avut loc şedinţa de constituire a noului Consiliu Judeţean Călăraşi, precum și alegerea preşedintelui şi a celor doi vicepreşedinţi.  Evenimentul a avut loc în prezenţa  prefectului   judeţului, George Iacob, cel care a şi emis Ordinul în baza căruia a fost organizată această acţiune.  Într-o atmosferă destinsă, cei 31 de consilieri judeţeni au depus jurământul, după care au ales componenţa conducerii Consiliului Judeţean , prin vot secret,  consilierii având două opţiuni: Vasile Iliuță (PNL) și Dan Cristodor (PSD).

 Vasile Iliuţă, noul preşedinte  al  Consiliului Judeţean

Vasile Iliuţă a obţinut 18 voturi ,, pentru” şi 13 ,,împotrivă”, cu un vot mai mult decât cel dat de consilierii județeni  PNL , ALDE  girând, cu un vot (din 2), candidatul PNL.

Astfel, Dan  Eugen Cristodor s-a clasat pe locul 2, cu 18 voturi ,,împotrivă” şi 13 ,,pentru”.  În urma votului acordat de către consilierii judeţeni,  Vasile  Iliuţă a fost declarat preşedinte al Consiliului Judeţean Călăraşi .

Președintele  Iliuţă a ţinut să mulţumească tuturor celor care i-au fost alături în  marea competiţie politică, care l-a propulsat în fruntea judeţului Călăraşi, pentru următorii patru ani.

 ,,Pentru mine, evenimentul de astăzi este un moment foarte important, în viaţa mea. Vreau să mulţumesc şi familiei mele că este alături de mine şi că m-a ajutat, mereu, să trec peste multe momente grele ale vieţii. Mulţumesc, de asemenea, domnului preşedinte Filipescu, pentru managementul politic pe care l-a făcut atâţia ani, la Călăraşi. Ştiu că preiau de la domnul Filipescu un mandat cu multe responsabilităţi și că nu e un mandat uşor.  Îl felicit și pe Dan Cristodor pentru rezultatul obţinut,  la scutinul din această vară.

Sunt convins că managerul politic, Răducu Filipescu,  ne va susţine şi îşi va pune amprenta în câştigarea următoarelor alegeri, ce vor veni peste 6 luni. Responsabilitatea este destul de mare în  zona de sud,  a noastră. Suntem formaţiunea care a câştigat cele mai multe bătălii electorale şi încerc ca, în continuare , cu experienţa acumulată în mandatele pe care le-am avut, de primar şi de deputat, să obţin, împreună cu marea echipă PNL-ului, victoria, în competiţiile viitoare. Sunt mândru că fac parte din această familie mare, cu 37 de primari, cu zestrea pe care şi noi , fostul Partid Democrat Liberal am adus-o în acestă construcţie politică. Vă mulţumesc, tuturor, pentru încrederea pe care mi-o acordaţi, ca eu să conduc Consiliul Judeţean , în următorii 4 ani de zile.”, a declarat Vasile Iliuţă.

Nici în alegerea celor doi vicepreşedinţi  nu au fost surprize.  Opţiunile consilierilor judeţeni , pentru aceste funcţii, au fost: Marian Dinulescu ( PNL), Ion Samoilă  (PSD), Barbu Valentin (PNL) şi  Şerban Jenel (ALDE). Marian Dinulescu și  Valentin Barbu au obţinut cele 17 voturi ,,pentru”, ale consilierilor județeni PNL, privind ocuparea funcţiei de vicepeşedinte, în următorii 4 ani.

componeta cj2componenta cj4Liderul liberal Răducu Filipescu, cel care a predat frâiele Consililui Judeţean, după 12 ani de  conducere, a dorit să adreseze câteva cuvinte de mulţumire, celor prezenţi:

,,Le mulţumesc  tuturor colegilor mei din partid şi primarilor, care au ştiut să îşi facă foarte bine treaba.  De asemenea, le mulţumesc adversarilor noştri politici, social democraţi şi celor de la ALDE, pentru că am reuşit, împreună, să facem o campanie civilizată. Nu am avut incidente majore, nu am ajuns  pe posturile de tv si de radio, prin ştiri negative. Ne-am respectat reciproc. Am demonstrat că suntem oameni civilizaţi, chiar dacă suntem în sudul ţării, şi nu în Ardeal. Este un moment care îmi face mare plăcere, pentru că am considerat că o generaţie nouă trebuie să conducă Consiliul Judeţean. Mi-aduc aminte că şi eu, când am preluat  Consiliul Judeţean, aveam aceeaşi vârstă pe care o are acum Vasile Iliuţă, 48 de ani. Și lui îi doresc să ajungă la 60 de ani, în fotoliul acela. În total, ar fi 6 mandate ale PNL,  la Consiliul Judeţean . Asta înseamnă că PNL ar fi un partid veşnic , ceea ce nu este chiar un lucru foarte bun. Dar îmi pare bine că o generaţie a făcut un pas în spate, însă aceasta nu dispare. Şi este bine ca ambiţia, corectitudinea şi energia celor tineri să fie supravegheată de Marian Dinulescu, care este de vârsta mea şi al cărui loc este binemeritat acolo. Mulţumesc , încă o dată, colegilor de la PSD şi de la ALDE. Trebuie să depăşim acest moment  şi, începând de săptămîna viitoare, toată această echipă din Consiliul Judeţean trebuie să lucreze pentru judeţul Călăraşi.”, a spus Răducu Filipescu.

  Prezentă  la acest eveniment important al PNL Călăraşi, copreşedinta Alina Gorghiu a dorit să aducă în atenţie rolul pe care îl au liberalii călărăşeni, în viaţa politică şi administrativă, în zona de sud a ţării, dar şi la nivel naţional.  ,,Este o mare plăcere pentru mine să fiu la Călăraşi, la o asemenea şedinţă solemnă. Mi-am început ziua cu un Brexit, dar o termin cu un eveniment foarte reuşit. Un preşedinte de partid nu poate să îşi dorească altceva, decât ca prezidiul să fie plin de liberali. Îi felicit, în acelaşi timp, pe toţi competitorii politici, pentru că, la Călăraşi, a fost o campanie fără incidente, ce a arătat că administraţia liberală pe care Răducu Filipescu a condus-o atâţia ani, a fost una de succes. Îi felicit şi pe primarii prezenţi în sală. Dumneavoastră,  toţi, aveţi o mare responsabilitate pentru Călăraşi şi pentru toată regiunea de sud, pentru că sunteţi zona în care bunele practici trebuie reverberate către celelalte judeţe, cu care sunteţi învecinaţi. Este o perioadă,  nu foarte uşoară, pentru Europa. E o perioada politică destul de agitată şi va fi nevoie de multă stabilitate socială, politică, economică. Iar noi, ca lideri politici, trebuie să preţuim performanţa, în judeţul Călăraşi. Sunt convinsă că efectul de contagiune va  funcţiona foarte bine, că reţeta succesului de la Călăraşi va ajunge să fie şi în zone ca Ialomiţa, Giurgiu şi în alte părţi, unde PNL-ul nu a performat.Vă urez succes şi să vă ajute Dumnezeu să faceţi administraţie curată şi în interesul cetăţeanului!„ a menţionat copreședinta PNL, Alina Gorghiu.

Alături de președinta PNL, Alina Gorghiu, s-a flat deputata Raluca Surdu, primarul municipiului Călărași, Daniel Ștefan Drăgulin, fostul președinte al CJ, Răducu Filipescu și senatorul Liviu Tomoiagă. Prezent la eveniment a fost și deputatul Aurel Niculae.

Raluca Surdu

În urma scrutinului din 5 iunie, pentru Consiliul Judeţean, PNL a avut un scor de 54,3%, PSD au obţinut un procent de 38,7% şi  ALDE 6,8%.  Aceste procente au conturat componeţa Consiliului Judeţean Călăraşi. PNL are 17 mandate de consilieri judeţeni , PSD -12 şi ALDE -2.

Lista consilierilor judeţeni în Mndatul politic 2016-2020:

1.Ana Titu – PNL
2. Barbu Valentin – PNL
3. Bănea Vergil – PNL
4. Bănescu Laurențiu – PNL
5. Benea Ovidiu – PNL
6. Chiriță George – PSD
7. Cristodor Dan-Eugen – PSD
8. Deculescu Valentin-Dumitru – PNL
9. Dinulescu Marian – PNL
10. Dumbravă Virgil Marian – ALDE
11. Enciu Niculae – PNL
12. Filimon Mihai – PNL
13. Găman Ion – PNL
14. Iliuță Vasile – PNL
15. Magearu Anton – PNL
16. Manole Sergiu – PSD
17. Marin Ioan – PNL
18. Matei Gheorghe – PSD
19. Munteanu Cristina-Laura – PSD
20. Nedelcu Vasile – PNL
21. Pandea Ciprian – PSD
22. Pațurcă Roxana Natalia – PSD
23. Rădulescu Gabriel – PNL
24. Rogoz Nicolae – PNL
25. Samoilă Ion – PSD
26. Sbârcea Marian – PSD
27. Spiridon Marian – PSD
28. Șerban Jenel – ALDE
29. Tîlpeanu Ilie – PNL
30. Vârtejanu Liviu – PSD
31. Vrăjitoru Sorinel-Marian – PSD

Număr de accesări 1.035

About The Author

Number of Entries : 1100

© Copyright 2011-2017, Actualitatea de Călăraşi, All Rights Reserved

Tracked by Hobo
Scroll to top