You Are Here: Home » De interes » Preșcolarii grădiniței „Voinicel”au vestit nașterea lui Iisus Hristos

Preșcolarii grădiniței „Voinicel”au vestit nașterea lui Iisus Hristos

Print Friendly, PDF & Email

1În prag de Crăciun, prescolarii gradinitei cu program prelungit „Voinicel”, din Calarasi, au plecat sa vesteasca nasterea Domnului Nostru, Iisus Hristos.

Colindate au fost bisericile: „Sfantul Nicolae”, din Mircea Voda, si „Sfintii Apostoli Petru si Pavel”, unde micutii, coordonati de prof. Niculina Musat, au incantat enoriasii prezenti, cu minunate colinde de Craciun.

Educatoarele Gabriela Oprea, Daniela Florea, Angela Cojocaru, Mariana Papurică au pregatit un moment special, cu ocazia sarbatorilor de iarna. Copiii au primit, drept rasplata pentru cantecele ce au adus liniste si fericire in sufletele credinciosilor, daruri de la Mos Craciun.

„Din ce în ce mai mulţi părinţi care vin la biserică au început să-şi pună serios problema educaţiei propriilor copii, în care componenta moral-creştină să fie parte a programului educativ. Poate, pentru prima dată în ultimii ani, familiile creştine se gândesc la importanţa modelului care le educă copilul. Ce poate fi mai util şi mai frumos transmis către sufletul copilului decât imaginile supreme ale binelui, cinstei şi purităţii, reprezentate de Mântuitorul nostrum, Iisus Hristos, Care le porunceşte creştinilor să dea copiilor educaţie spiritual, de la cea mai fragedă vârstă: „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, că a unora ca aceştia este împărăţia cerurilor!“

Activitatile extrascolare, ce implica Biserica, vizeaza dezvoltarea spirituala a copiilor si ii incurajeaza sa duca o viata cinstita, curata, linistita. As dori sa le multumesc, in mod deosebit, parintilor pentru colaborare si intelegere!” a spus prof. Aurelia Voicu.

3 2 4

 

Număr de accesări 236

About The Author

Number of Entries : 521

© Copyright 2011-2017, Actualitatea de Călăraşi, All Rights Reserved

Tracked by Hobo
Scroll to top