You Are Here: Home » Actualitate » Prejudicii constatate de Curtea de Conturi, la primăriile călărăşene

Prejudicii constatate de Curtea de Conturi, la primăriile călărăşene

Print Friendly, PDF & Email

curtea de conturi Aşa cum sunt prezentate datele oficiale, în Raportul Finanţelor Publice locale al judeţului  Călăraşi, în anul 2014, Curtea de Conturi a constatat o serie de disfuncţionalităţi. În urma controlelor efectuate s-au identificat numeroase operaţiuni contabile, fără respectarea  legii, care au condus la producerea unor prejudicii. Astfel de abateri de la legalitate s-au constatat la primăriile din localităţile:Călăraşi, Budeşti, Ştefan cel Mare, Mitreni, Plătăreşti, Nicolae Bălcescu Frăsinet şi Ciocăneşti.

  În Raportul Curţii de Conturi, pe anul 2014, se arată că:

 

,,Au fost înregistrate nejustificat în contabilitatea entității, cheltuieli și au fost plătite servicii IT facturate, pentru care nu s-au întocmit procese verbale de recepție sau alte documente care să justifice serviciile prestate, conform facturilor și obligațiilor contractuale, valoarea prejudiciului estimat fiind de 14 mii lei (U.A.T.C. Ștefan Cel Mare).

În luna decembrie 2014, s-a efectuat plata dublă a serviciilor facturate la data de 17.12.2014, de către Autoritatea Rutieră Română, valoarea prejudiciului estimat fiind de 1.000 de lei (U.A.T.C. Ștefan Cel Mare);

S-a efectuat plata nelegală pentru servicii de inventariere și reevaluare mijloace fixe și obiecte de inventar, facturate în baza contractului de servicii încheiat, în condițiile în care contractul nu a fost semnat de achizitor și nici nu s-a făcut dovada serviciilor prestate, valoarea prejudiciului estimat fiind de 4 mii lei (U.A.T.C. Ștefan Cel Mare).

La data de 24.12.2010 s-a efectuat plata nelegală a unor lucrări facturate de către agentul economic prestator, pentru realizarea obiectivului de investiții ,,Proiectare și execuție lucrări de amenajare parc”, conform contractului de lucrări încheiat, valoarea prejudiciului estimat fiind de 79 mii lei (U.A.T.C. Ștefan Cel Mare).

Au fost acordate și plătite nelegal alocații pentru medicamente și hrană, în cuantum de 25 lei/zi lucrătoare, funcționarilor publicii și personalului contractual, valoarea prejudiciului estimat fiind de 299 mii lei (U.A.T.C. Mitreni).

Au fost decontate nelegal către un agent economic, un număr de 8 facturi pentru care nu există documente justificative întocmite în conformitate cu clauzele contractului și înregistrate la primăria Frăsinet, din care să rezulte serviciile prestate efectiv, valoarea prejudiciului estimat fiind de 12 mii lei (U.A.T.C Frăsinet).

S-a procedat la plata nejustificată a sumei de 21 mii lei, din bugetul local, reprezentând 50% din valoarea lucrărilor de inventariere a terenurilor facturate de firma prestatoare, conform prevederilor Contractului de lucrări încheiat, la prețul de 12 lei pentru fiecare hectar inventariat, inclusiv TVA (U.A.T.C. Nicolae Bălcescu).

Plata nelegală a unor amenzi contravenționale pentru nedeținere rovinietă valabilă, valoarea prejudiciului estimat fiind de 2 mii lei (U.A.T.C. Ciocănești ).

 Plăți peste normele, cotele sau baremurile legale s-au constatat la U.A.T.M. Călărași. În cadrul contractelor de lucrări încheiate, s-a constatat faptul că, conform Situațiilor de plată-Deviz reparații, întocmite de către executanți, a fost calculată, facturată și acceptată la plată, în cadrul altor cheltuieli directe, o cota C.A.S. de 20,8%, deși conform prevederilor legale în vigoare cota de C.A.S. aplicată, începând cu 01.10.2014 trebuia să fie de 15,8%, valoarea prejudiciului estimat fiind de 2 mii lei.

 Alte abateri privind efectuarea cheltuielilor s-au constatat la: U.A.T.O. Budești, U.A.T.C. Ștefan Cel Mare

Au fost efectuate plăți nejustificate reprezentând cheltuieli de executare silită cauzate de nerespectarea dispozițiilor hotărârilor judecătorești, prin care primăria a fost obligată să plătească, la anumite termene, sumele datorate creditorilor săi, valoarea prejudiciului estimat fiind de 42 mii lei (U.A.T.O. Budești);

Nu au fost recuperate de la Casa de Asigurări de Sănătate Călărași, contribuțiile angajatorului, alocate din bugetul local, reprezentând indemnizații plătite pentru concedii medicale care depășesc suma contribuțiilor datorate de angajator, la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, valoarea prejudiciului estimat fiind de 15 mii lei (U.A.T.C. Ștefan Cel Mare).

 

 Nerespectarea condițiilor legale de acordare a ajutoarelor de încălzire s-a constatat la U.A.T.C. Ciocănești

Conform bazelor de date confruntate cu Declarația 205 „Declarație informativă privind impozitul reținut la sursă și câștigurile/pierderile realizate, pe beneficiari de venit”, furnizate de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași, 78 de persoane au beneficiat nelegal de ajutoare pentru încălzirea locuinței, deoarece nu au declarat faptul că dețineau depozite bancare cu valoare de peste 3.000 lei, valoarea prejudiciului fiind de 15 mii lei.

Au beneficiat nelegal de ajutoare pentru încălzirea locuinței un număr de 24 de beneficiari, care nu au declarat faptul că au deținut categorii de animale cuprinse în lista bunurilor care conduceau la excluderea acordării acestor ajutoare, conform bazelor de date furnizate de către D.S.V.S.A. Călărași, pentru anul 2012, valoarea prejudiciului fiind de 5 mii lei.

Au fost acordate nelegal ajutoare pentru încălzirea locuinței, unui număr de 5 persoane care erau decedate, în timpul acordării acestui ajutor, valoarea prejudiciului fiind de 1 mie lei.

Au fost acordate nelegal ajutoare pentru încălzirea locuinței unui număr de 29 de beneficiari, care nu au declarat faptul că au deținut mijloace de transport cuprinse în lista bunurilor care conduceau la excluderea acordării acestor ajutoare, valoarea prejudiciului fiind de 6 mii lei”.

Număr de accesări 1.081

About The Author

Number of Entries : 1100

© Copyright 2011-2017, Actualitatea de Călăraşi, All Rights Reserved

Tracked by Hobo
Scroll to top