You Are Here: Home » Actualitate » Pompierii călărăşeni au obţinut Locul 1 la Faza Naţională a Concursurilor profesionale de la Timişoara

Pompierii călărăşeni au obţinut Locul 1 la Faza Naţională a Concursurilor profesionale de la Timişoara

Print Friendly, PDF & Email

prim adjunct al IGSU acorda cupa lotului calaraseanPompierii călărăşeni şi-au demonstrat încă o dată valoarea, spiritul de echipă şi profesionalismul, cucerind pentru a şaptea oară cel mai râvnit trofeu al pompierilor militari din România, Cupa „Căpitan Pavel Zăgănescu”.

Prima dată, acest prestigios trofeu a fost câştigat de pompierii călărăşeni în anul 2000. Au urcat pe podium şi în următorii ani, dar nu pe cea mai înaltă treaptă până în 2006.

 

Au muncit mai mult, s-au antrenat, şi-au îmbunătăţit performanţele, unii dintre ei au suferit şi accidentări, mai uşoare sau  mai serioase, însă antrenamentul temeinic, disciplina şi ambiţia lor s-au dovedit a fi acele atuuri care au adus rezultate excepţionale.

Aşa cum spuneam, nu au întârziat să apară rezultatele deosebite, care ne onorează şi care au umplut, în fapt, vitrinele inspectoratului cu diplome, cupe şi medalii. Din 2006 până în 2009, patru ani consecutiv – performanţă greu de egalat,  pompierii militari din cadrul I.S.U. „Barbu Ştirbei” Călăraşi au câştigat de fiecare dată, surclasând loturi sportive foarte valoroase ale unor judeţe mari, cu pretenţii şi tradiţie în domeniu.

euforia victoriei În anul 2011 au câştigat de asemenea locul I la Bacău, iar în următorii ani au fost tot pe podium, pe locul II în 2012 şi 2013 şi pe locul III în 2014.

Anul acesta, la Timişoara, unde a avut loc etapa finală a Concursurilor profesionale ale serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă au participat loturile a 11 judeţe: Suceava, Neamţ, Tulcea, Bacău, Timiş, Botoşani, Bihor, Argeş, Iaşi, Sibiu, Călăraşi şi lotul I.S.U. Bucureşti – Ilfov.

 

La finalul competiţiei, după desfăşurarea celor 4 probe de „foc”: „Scara de fereastră”, „Pista cu obstacole pe distanţa de 100 de metri”, „Ştafeta 4 X 100 metri” şi „Realizarea dispozitivului de intervenţie la motopompă”, pompierii militari călărăşeni ridicau deasupra capetelor pentru a şaptea oară, încărcaţi de glorie şi onoare, cel mai dorit trofeu al concursurilor profesionale ale pompierilor militari, anume, Cupa „Căpitan Pavel Zăgănescu”.defilarea loturilor participantestoiciu castigator la scara pista si duel

 

 

Sportivii care ne-au reprezentat cu cinste unitatea şi judeţul au obţinut la faza finală rezultate excepţionale: locul 1 la proba „Scara de fereastră” şi nou record naţional prin plt. adj. Stoiciu Ionuţ Dumitru (13,36 secunde), locul I la proba „Pista cu obstacole pe distanţa de 100 metri” şi un nou record naţional prin acelaşi pompier militar de excepţie, Stoiciu Ionuţ Dumitru (15,89 secunde), locul VI la proba „Ştafeta 4 X 100 metri” şi locul IV la proba „Realizarea dispozitivului de intervenţie la motopompă”.

La finalul competiţiei, clasamentul general pe echipe a arătat astfel (în data de 04.09.2015): locul întâi – I.S.U. „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi, locul al II-lea – I.S.U.”Mihail Grigore Sturza” al judeţului Iaşi, locul al III-lea – I.S.U. „ Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău şi locul IV – I.S.U. „Bucovina” al judeţului Suceava.

La individual, plutonierul adjutant Stoiciu Ionuţ Dumitru, component al lotului sportiv al I.S.U. „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi a câştigat toate cele trei probe din concurs, obţinând locul I la „Scară de fereastră”, „Pista cu obstacole pe 100 metri” şi „Duel”.

Militarii care ne-au reprezentat cu succes la acest concurs şi care merită tot respectul şi aprecierea pompierilor călărăşeni şi nu numai, sunt: inspectorul şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi – colonel Popa Daniel Gheorghe; şeful lotului sportiv al I.S.U. Călăraşi – maior Păduraru Adrian Iulian; antrenorul lotului sportiv – plt. adj. şef. Oloianu Doru;  plt. maj. Avram Mădălin – concurent; plt. adj. Stoiciu Ionuţ Dumitru – concurent; plt. maj. Căciulă Răduţ – concurent; plt. maj. Oprea Tiberiu – concurent; plt. maj. Popescu Ştefăniţă – concurent; plt. maj. Ioniţă Georgian – concurent; plt. maj. Petruţ Şerban – concurent; plt. maj. Dinu Marius Nicuşor – concurent;  plt. Rucăreanu Daniel – concurent;  plt Vârban Marian – concurent;  slt. Iacob Alexandru – concurent;  plt. maj. Marin Ionuţ Cătălin – concurent.

Au luptat şi au câştigat cel mai râvnit trofeu al pompierilor militari, Cupa „Căpitan Pavel Zăgănescu”, un cadou deosebit pentru toţi pompierii călărăşeni de 13 Septembrie – Ziua pompierilor militari din România.stoiciu la pista cu obstacole

Număr de accesări 291

About The Author

Number of Entries : 1114

© Copyright 2011-2017, Actualitatea de Călăraşi, All Rights Reserved

Tracked by Hobo
Scroll to top