You Are Here: Home » Politică » „Poate să revină în PNL Călărași, dar nu pe listă!”, spune Filipescu, despre un parlamentar

„Poate să revină în PNL Călărași, dar nu pe listă!”, spune Filipescu, despre un parlamentar

Print Friendly, PDF & Email

Aurel-NiculaeDe marți, 6 septembrie, deputatul Aurel Niculae, fost președinte al UNPR Călărași,  care și-a câștigat mandatul de deputat, în urmă cu 4 ani, ca membru PNL, a revenit în partidul care l-a propulsat în Parlament, prin afilierea la Grupul Național Liberal, din Camera Deputaților.

Deputatul Niculae a declarat, pentru Actualitatea de Călărași, că a dorit să revină în PNL Călărași, atât la chemarea colegilor săi de partid, cât și din convingere personală.

„În PNL îmi voi continua și încheia cariera politică! Am considerat că e normal să îmi închei cariera de parlamentar în grupul în care am intrat, ca deputat. Am discutat cu Daniel Drăgulin și Vasile Iliuță,care mi-au propus să mă întorc, am discutat și cu colegii mei parlamentari, Raluca Surdu, Dan Motreanu, Liviu Tomoiagă, care au spus că e bine să refacem echipa. Am revenit și, indiferent dacă voi mai candida sau nu, la alegerile parlamentare, am să le dau o mână de ajutor în campania electorală. Cu Răducu Filipescu nu am discutat încă, pe această temă, dar pot să vă spun că nu retractez nimic din ce am spus la adresa lui. Am aceleași convingeri.” , a spus deputatul.

De menționat că, la momentul plecării din PNL, Aurel Niculae declara că a făcut acest gest din cauza liderului de partid județean.

FilipescuRăducu Filipescu a spus că nu știa de revenirea lui Aurel Niculae, dar că nu are nimic împotrivă ca acesta să fie un simplu membru.

„Poate să vină, nu am nimic împotrivă, dar în niciun caz candidat, pentru Parlament. Și așa plesnește lista! Este afiliat la grupul liberal, cum e cocoșatul de gard.”, a comentat liderul liberal.

 

Număr de accesări 390

About The Author

Number of Entries : 523

© Copyright 2011-2017, Actualitatea de Călăraşi, All Rights Reserved

Tracked by Hobo
Scroll to top