You Are Here: Home » Actualitate » Peste 900 de copii au început, în condiții optime, școala în comuna Borcea

Peste 900 de copii au început, în condiții optime, școala în comuna Borcea

Print Friendly, PDF & Email

Primăria comunei Borcea a investit în școlile din comună, pentru ca elevii să înceapă cursurile în cele mai bune condiții. Primarul Aniel Nedelcu ne-a declarat că din fonduri proprii au fost reparate și igienizate cele 9 corpuri de clădire pe care le are comuna.

Aproape 1.000 de copii au început anul școlar și preșcolar

,,În comună sunt două școli cu personalitate juridică, Școala Generală nr.2 Borcea și Liceul Tehnologic, dar, în total, avem 9 corpuri de clădire, în ambele sate, Borcea și Pietroiu.

Avem două grădinițe, un liceu și restul sunt corpuri de școală. Aproape 1.000 de copii au început anul școlar și preșcolar, în comuna Borcea. Pentru ca elevii să înceapă școala în cele mai bune condiții, și anul acesta, primăria a investit din fondurile proprii. Am modernizat șapte clase, pereții au fost igienizați, s-au făcut tavane suspendate casetate, s-a cumpărat mobilier pentru 30 de săli de clasă și am refăcut gardurile exterioare, la două dintre corpurile de clădire, pentru că erau  foarte vechi.

A fost amenajată o sală de sport, la una dintre școli, am dotat laboratorul de informatică al Școlii nr. 2, cu 30 de computere, iar la școala din satul Pietroiu a fost amenajat, în interior, grupul sanitar, singurul care nu se încadra în normele cerute. La 4 corpuri de clădire avem autorizații de funcționare,  iar celelalte sunt în curs de obținere a autorizațiilor.

Am reparat acoperișul unei școli, am refăcut învelișul, dar și izolația exterioară, la un corp de clădire,  deci primăria s-a implicat pentru a oferi condiții optime, elevilor și profesorilor, și la acest început de an școlar.

,,Doresc un parteneriat cât mai apropiat între școală, familie, poliție”

 Tuturor le-am adresat: ,,Bun venit, în noul an școlar!” și că am încredere în colectivul cadrelor didactice, fiind un colectiv profesionist. Doresc un parteneriat cât mai apropiat între școală, familie, poliție, astfel încât copiii să crească în condiții optime și de siguranță, pentru a obține rezultatele cele mai bune.

A început un nou drum al școlii, pe care l-am parcurs și eu, profesorii, și părinții lor, și pe care-l parcug acum ei, pentru că fără școală, nu poți reuși în viață. Este un drum anevoios, dar asta înseamnă o investiție în timp, dragi părinți, pentru că investind în copii, investiți în viitor!

Îmi doresc ca la finalul anului să avem printre cele mai bune rezultate la olimpiadele școlare și, în funcție de acestea, îi vom premia pe cei mai buni.

Mult succes, în noul an școlar, le doresc, deopotrivă, elevilor și cadrelor didactice!”,  a fost mesajul primarului comunei Borcea, Aniel Nedelcu.

Număr de accesări 30

About The Author

Number of Entries : 520

© Copyright 2011-2017, Actualitatea de Călăraşi, All Rights Reserved

Tracked by Hobo
Scroll to top