You Are Here: Home » Actualitate » Peste 20 milioane de lei fonduri nerambursabile pentru restaurarea Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, prin POR

Peste 20 milioane de lei fonduri nerambursabile pentru restaurarea Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, prin POR

Print Friendly, PDF & Email

În luna mai s-a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Consolidare, restaurare, conservare imobil, restaurare și conservare frescă interioară, restaurare mobilier la Biserica `Sf. Mare Mucenic Dimitrie` (C1), amenajare incintă, construire corp anexă (C2), realizare instalații electrice și termice, instalații de iluminat arhitectural și ambiental, refacere împrejmuire”.

Prin acest contract, Unitatea Administrativ-Teritorială Mânăstirea, împreună cu Parohia „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, în calitate de beneficiari, au primit finanțare nerambursabilă în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 5 „Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural”, Prioritatea de investiții 5.1 „Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural”.

Valoarea totală a cererii de finanțare este de 21.421.233,66 lei, din care 18.054.540,44 lei reprezintă fonduri nerambursabile FEDR, iar 2.761.282,65 lei sunt fonduri din bugetul de stat.

Prin această investiție, ce se va derula cu ajutorul fondurilor nerambursabile europene prin POR, se urmărește reintroducea în circuitul turistic regional şi naţional a Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din comuna Mânăstirea, județul Călărași.

Proiectul, ce are o perioadă de implementare de 30 de luni, după momentul semnării contractului, vizează protejarea și valorificarea durabilă a obiectivului de patrimoniu, prin următoarele tipuri de investiții: restaurarea și consolidarea frescei interioare și a componentelor artistice din lemn ale Bisericii cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, amenajarea incintei, construirea unui corp anexă, realizarea unui sistem de iluminat arhitectural ambiental pentru punerea în valoare a monumentului, precum și digitizarea lăcașului de cult. Totodată, prin acest proiect vor fi refăcute instalațiile sanitare, electrice și termice.

Această biserică parohială este aşezată în centrul comunei Mânăstirea, la intersecţia drumurilor naţionale ce leagă localitățile Olteniţa, Călăraşi şi Lehliu-Gară. Biserica este ctitorie voievodală, zidită în vremea şi la porunca voievodului Matei Basarab şi a doamnei sale, Elina, în anul 1648, având rol strategic, de apărare.

Importanța valorificării și introducerii în circuitul turistic a monumentului cultural se datorează și zonei deosebit de bogate în situri preistorice, îndeosebi a celui de la Sultana – Malu Roșu, unul dintre cele mai spectaculoase situri arheologice din ţară, unde au fost scoase la lumină obiecte fascinante de plastică antropomorfă din preistoria României (mileniul IV î. Ch).

La nivelul regiunii Sud Muntenia, în cadrul apelului lansat pentru dezvoltarea patrimoniului natural și cultural (Prioritatea de investiții 5.1) s-au depus 41 de aplicații, ce au o valoare totală de peste 438 de milioane de lei. Până la această dată s-au semnat contractele de finanțare pentru 22 de proiecte, în valoare totală de peste 281 de milioane de lei, din care peste 273 de milioane de lei reprezintă fonduri nerambursabile solicitate din POR 2014 – 2020.

Număr de accesări 83

About The Author

Number of Entries : 1176

© Copyright 2011-2017, Actualitatea de Călăraşi, All Rights Reserved

Tracked by Hobo
Scroll to top