You Are Here: Home » Actualitate » Nunţile de romi, calvarul fără sfârşit al comunităţii călărăşene

Nunţile de romi, calvarul fără sfârşit al comunităţii călărăşene

Print Friendly, PDF & Email

Nunta-de-romiCum vine sezonul estival, oraşul de pe malurile Borcei parcă intră în fibrilaţie. Sutele de cetăţeni de etnie romă, destul de tineri, vin  de peste hotare, cu buzunarele pline de euro. Scurta lor şedere, lângă familie, până în luna septembrie, are un singur scop: acela de a-şi face nunţile cu mare fală şi  tam-tam.

Pînă aici, toate bune! Dar, în fiecare vară, călărăşenii sunt supuşi la mari suplicii, în zilele în care cetăţenii  de etnie romă organizează astfel de petreceri. Muzica dată la maxim, ce răsună în  văzduh, adevarate bocete cântate de cunoscutul manelist Florin Salam, și nu numai,  transformă serile de vară în crunte pedepse pentru călărăşenii  care doresc să se odihnească, în linişte, după o zi de muncă. Şi culmea, acest calvar se repetă, în fiecare sezon de vară, fără ca autorităţile locale să poată interveni  eficient. Acestea nu au pârghiile necesare pentru a stopa astfel de situaţii. Singura măsură pe care o poate lua Poliţia Locală este  cea a aplicării unei amenzi modice de 1500 de lei, nuntaşilor, în baza Legii nr. 61/1991. De asemenea, singura măsură ce o poate aplica Poliţia Rutieră este cea în baza Ordonanţei de Guvern nr. 195/2002( Codul Rutier)  cu modificările ulterioare,  prin care se  poate întocmi dosar penal pentru blocarea căilor de acces rutier.

Dar ce este pentru cetăţenii de etnie romă o amendă de 1500 de lei!? … Un mizilic,  în condiţiile în care, aceştia îi plătesc lui Florin Salam un onorariu de peste 5000 de euro, pentru câteva ore de cântare. În fiecare an, autorităţile locale poartă discuţii cu instituţiile abilitate şi cu reprezentanţii comunităţilor de etnie romă, din Călăraşi, pe această temă. Numai că nu s-a găsit nicio soluţie concretă care să descurajeze astfel de manifestări ce ţin de tradiţia comunităţilor de romi.

O astfel de întâlnire a avut loc şi miercuri, 29 iunie , eveniment la care a participat primarul Daniel Drăgulin, viceprimarul Dragoş Coman şi reprezentanţii Jandarmeriei, Poliţiei Municipale, Poliţiei Locale, precum şi reprezentanţii comunităţilor de romi, din Călăraşi.Viceprimarul Coman a dorit să vină în faţa presei şi să prezinte concluziile la care s-au ajuns în urma  discuţiilor purtate.nunti d eromi

,,Vreau să susţin poziţia de înţelegere a domnului primar şi a Primăriei, faţă de tradiţia şi obiceiurile minorităţilor care locuiesc pe raza municipiului Călăraşi. Într-adevăr, este o perioadă mai aglomerată, cu evenimente ce ţin de tradiţiile etniei rome. Deja, domnul primar Drăgulin a avut o întrevedere cu reprezentanţii Poliţiei, Jandarmeriei, precum şi cu reprezentanţii comunităţii de etnie romă.  În cadrul acelei şedinte s-au căutat cele mai bune soluţii pentru înlăturarea disconfortului creat de  nunţile romilor, în municipiul Călăraşi. Măsurile care s-au luat, anul trecut, nu sunt  bune, la ora actuală, întrucât, în prezent, şi profilul nuntaşilor s-a schimbat. Anul trecut, aceştia au fost mult mai înţelegători, în schimb, acum, sunt mai evazivi. Măsurile aplicate împotriva acestor nuntaşi nu au efectul scontat. Ei primesc o amendă pentru tulburarea ordinii publice, conform Legii nr. 61 /1991, de numai 1500 de lei. Ei o plătesc şi îşi văd în continuare de petrecerea lor.  În această situaţie,astfel de măsuri  nu sunt favorabile pentru restul comunităţii. S-a ajuns la concluzia că se poate implica în această situaţie şi  Garda de Mediu, ce poate aplica amenzi de câteva sute de milioane. S-a luat în calcul chiar intervenţia în forţă din partea Jandarmeriei, în cazul în care  persoanele de etnie romă nu vor să dialogheze şi să înţeleagă. Este o situaţie excepţională şi se vor lua, în astfel de cazuri de forţă majoră, măsuri excepţionale.”, a precizat Dragoş Coman.

Daniel Anghel, directorul executiv al Poliţiei Locale Călăraşi a  adus în atenţie și atribuţiile Poliţiei Locale, în raport cu evenimentele organizate de cetăţenii romi, din Călăraşi.  ,,Legea este destul de permisivă în cazul  nunţilor cetăţenilor romi. Noi nu putem să aplicăm decât amenzi. Valoarea unei astfel de sancţiuni se ridică la doar 1500 de lei. În ultimele  2 săptămâni am aplicat 15, astfel de  amenzi, în valoare totală de 3500 de lei.  Cu 24 de ore, înainte de desfăşurarea petrecerii,  persoana care se ocupa de organizare se deplasează la sediul Poliţiei Municipale şi îşi ia un angajament scris pentru a nu bloca  călile rutiere. În aceeaşi zi, un echipaj al Poliţiei  Locale se deplasează la faţa locului şi îi explică, din nou, ce măsuri trebuie să respecte.”, a  afirmat Daniel Anghel.

Dragoş Coman  a ţinut să adreseze un mesaj călărăşenilor, care suportă cu stoicism nunţile romilor, din Călăraşi : ,, Îi rog să anunţe organele abilitate. Cetăţenii pot sesiza  Poliţia Locală,  la numărul de telefon 0242/313525.

Avem speranţa că instituţiile abilitate vor lua măsuri mai ferme şi mai dure în cazul în care nu există înţelegere din partea nuntaşilor de etnie romă.”, a mai spus  viceprimarul  Dragoş Coman.

Număr de accesări 2.916

About The Author

Number of Entries : 1114

© Copyright 2011-2017, Actualitatea de Călăraşi, All Rights Reserved

Tracked by Hobo
Scroll to top