You Are Here: Home » Actualitate » Muzeul Municipal Călărași a fost închis

Muzeul Municipal Călărași a fost închis

Print Friendly, PDF & Email

MuzeuAmpla acțiune de verificare a instituțiilor publice, dar și a clădirilor private, destinate publicului larg, în ceea ce privește existența autorizațiilor date de ISU, a făcut să se ajungă la decizia de închidere a unora dintre acestea.

Închiderea Sălii Polivalente și a Bibliotecii Județene  a fost urmată, în această săptămână, de închiderea Muzeului Municipal Călărași.

Decizia a fost luată de conducerea Primăriei Călărași, în subordinea căreia se află.

”Nu am așteptat să vină cei de la ISU să ne amendeze și am demarat acțiunea de autorizare. Ne dorim ca, până de sărbători, să repornească activitatea la această instituție.”, a declarat, pentru Actualitatea de Călărași, primarul Daniel Ștefan Drăgulin.

De menționat că, această clădire, după ce nu a mai fost folosită ca sediu pentru Primărie, și-a schimbat destinația de funcționare și nu și-a obținut autorizarea necesară, la finalizarea lucrărilor de reamenajare.

Număr de accesări 194

About The Author

Number of Entries : 1739

© Copyright 2011-2017, Actualitatea de Călăraşi, All Rights Reserved

Tracked by Hobo
Scroll to top