You Are Here: Home » Actualitate » Mirosurile pestilențiale care apar în municipiul Călărași, tema discuției dintre reprezentanții Primăriei și cei ai Gărzii de Mediu

Mirosurile pestilențiale care apar în municipiul Călărași, tema discuției dintre reprezentanții Primăriei și cei ai Gărzii de Mediu

Print Friendly, PDF & Email

Primarul municipiului Călărași, Daniel Ștefan Drăgulin, s-a întâlnit miercuri, 9 mai 2018, cu comisarul-șef al Gărzii de Mediu Călărași, Cristian Zanfir, și cu un reprezentant al APM Călărași, pentru a discuta situația mirosurilor care apar în municipiul Călărași mai ales în cursul serii și care provin din diferite surse care nu sunt identificate la acest moment. În urma discuțiilor inițiate de primarul Daniel Ștefan Drăgulin, s-a adus în vedere faptul că firmele cu profil zootehnic și vegetal care își desfășoară
activitatea pe o rază de 20 km în jurul municipiului Călărași stochează provizoriu reziduurile, conform legislației de resort, pe o rampă specială până la ridicarea acestora de către operatorul de salubritate. Se pare că, atunci când viteza vântului se mărește, mirosurile emanate de la aceste rampe speciale ajung în municipiul Călărași. Comisarul-șef Cristian Zanfir a punctat faptul că nu există în dotarea Gărzii de Mediu Călărași aparatură de măsurare a mirosurilor, dar nici nu există o legislație în acest sens. Același lucru a fost menționat și de reprezentantul APM Călărași, mirosurile nefiind reglementate de lege și că nu există nici un laborator acreditat. ”Așa cum am mai spus-o în repetate rânduri, problema mirosurilor care apar în municipiul Călărași nu ține de administrația publică locală, în sensul găsirii vinovaților și amendării acestora, însă am făcut și facem demersuri în continuare, prin discuții cu reprezentanții Gărzii de Mediu Călărași și ai APM Călărași, pentru găsirea unor soluții. Am luat decizia ca în cel mai scurt timp să organizăm și o întâlnire cu societățile care pot genera aceste mirosuri și, împreună, să găsim cauzele și soluțiile. Mai mult, prin intermediul Asociației Municipiilor din România, ca vicepreședinte al acestei structuri, voi ridica problema la nivel național, vizavi de reglementarea legislației.”– primar Daniel Ștefan Drăgulin

Număr de accesări 178

About The Author

Number of Entries : 743

© Copyright 2011-2017, Actualitatea de Călăraşi, All Rights Reserved

Tracked by Hobo
Scroll to top