Marius Dulce: ,,Vom avea în Călărași un transport local modern”

Print Friendly, PDF & Email

marius dulceDupă două încercări eşuate de concesionare a contractului privind serviciul de transport public local, primăria Călăraşi a reluat demersurile privind atribuire acestei activităţi. În cadrul şedinţei extraordinare, de la finele săptămânii trecute, consilierii locali au apobat documentaţia necesară pentru scoaterea serviciului la licitaţie deschisă. Demn de menţionat este faptul că, în prezent, Primăria municipiului Călărași nu are contract de delegare a gestiunii serviciului de transport valabil încheiat, cu niciun operator de transport, din decembrie 2013. De asemenea, municipiul Călăraşi nu dispune de resursele financiare necesare pentru a administra acest serviciu, în modalitatea gestiunii directe. Cheltuielile de achiziţie a unor mijloce de transport ecologice sau cu un grad scăzut de poluare, cheltuielile legate de autorizare şi licenţiere, cheltuielile legate de personalul specializat aferent, cheltuielile de exploatare şi eventualele cheltuieli financiare, nu pot fi suportate din bugetul local al municipiului Călăraşi. În aceste condiţii, administrarea serviciului de transport public local de persoane, prin curse regulate cu autobuze, trebuie să fie atribuită în modalitatea gestiunii delegate pe baza unei proceduri elaborate în conformitate cu prevederile Ordinului nr.263/2007, al Preşedintelui A.N.R.S.C., pentru aprobarea normelor-cadru privind modalitatea de atribuire a contractelor de delegare a gestiunii servicilor de transport public local. Viceprimarul municipiului Călăraşi, Marius Dulce, a dorit să facă unele clarificări privind modul în care va fi atribuită activitatea de transport local. ,,După cum se cunoaşte, serviciul public de transport local a fost scos la licitaţie în cursul anului trecut. La o primă licitaţie nu s-a prezentat niciun ofertant, iar la cea de-a doua licitaţie a fost unul singur şi, cum prevederile legale nu permit deschiderea ofertei depuse, după această etapă s-a trecut la procedura de negociere directă, unde s-a prezentat aceeaşi firmă, Alitrans Com, dar care nu a întrunit cerinţele impuse în caietul de sarcini. Din această cauză, contractul de delegare a gestiunii, privind transortul local, nu a putut fi atribuit. În prezent, am întocmit toată documentaţia pentru a face public anunţul privind derularea unei noi licitaţii de atribuire. Anunţul va fi dat în trei publicaţii (Monitorul Oficial, un cotidian naţional şi unul local). Imediat după publicarea anunţului, documetaţia poate fi cumpărată de oricine se înscrie la licitaţie. Fiecare persoană interesată poate solicita clarificări, iar Primăria este obligată să dea răspunsurile necesare. Data de 20 mai 2015 este termenul limită de depunere a ofertelor, iar pe 21 mai 2015, vor fi deschise ofertele. În cazul în care nu vor exista ofertanţi, va fi reluat întreaga procedură de licitaţie deschisă. Dacă nici în această situaţie nu vor exista minim doi ofertanţi se va trece, aşa cum prevede legislaţia în vigoare, la negocierea directă. Firma care se va prezenta la negocierea directă trebuie să respecte toate condiţiile de eligibilitate şi selecţie, prevăzute în caietul de sarcini pe care l-a întocmit Primăria”, a spus viceprimarul Dulce.

În ceea ce priveşte îmbunățirile stipulate în contractul privind transportul local, viceprimarul Dulce a mai afirmat că municipalitatea doreşte o reală modernizare a acestei activităţi.

,,Avem stipulate câteva cerinţe, chiar în caietul de sarcini. Operatorul de transport local va asigura modernizarea staţiilor de îmbarcare a călătorilor. Dorim să introducem un sistem automat de tiketing pe bază de cartelă, pentru a cunoaşte exact fluxul de călători. Şi, de asemenea, dorim să implementăm un sistem automat GPS, pentru o monitorizare mai atentă privind respectarea traseelor de călătorie şi a orarului de curse. Totodată, avem în vedere acordarea unei subvenţii privind costul biletelor de călărătorie, în funcţie de gradul de suportabilitate al cetăţenilor. După cum se cunoaşte, în prezent, preţul unui bilet de călătorie este de 2 lei. Am luat în calcul, pe viitor, un preţ estimativ de 2,5 lei, cu TVA inclus, a biletului. Diferenţa de 50 de bani, prevăzută în costul biletului, va reprezenta subvenţia acordată de Primărie, astfel încât, călărăşenii să nu suporte această majorare de preţ. Pe viitor, dorim să acordăm, în continuare, gratuităţi pentru pensionari şi elevi. Important este ca, în acest an, să putem concesiona activitatea de transport local.”, a mai afirmat viceprimarul Dulce.

 

Please enter banners and links.

Monica Ghiorghe

Next Post

C. Tudor a revenit la șefia Inspectoratului Școlar Județean Călărași

vin mart. 20 , 2015
Print 🖨 PDF 📄 eBook 📱În cursul zilei de joi, 19 martie, Constantin Tudor a susținut concursul pentru postul de inspector general al Inspectoratului Școlar Județean Călărași, pe care l-a și luat. Concursul a fost structurat pe trei componente: cunoașterea legislației în domeniu, susținerea ofertei de management și CV-ul profesional. Pentru […]

Te mai poate interesa