You Are Here: Home » Evenimente » IPJ Călărași/ Bilanțul minivacanței de revelion

IPJ Călărași/ Bilanțul minivacanței de revelion

Print Friendly, PDF & Email

Polițiștii au intervenit la 143 de evenimente, din care 138 sesizate prin 112, fiind aplicate peste 120 de sancțiuni contravenționale. O singură concluzie: se  continuă  trendul de creștere a siguranței comunității, din ultimii ani, pe fondul descreșterii volumului criminalității. 

 În perioada 30 decembrie 2017 – 2 ianuarie 2018, structurile de poliție au intervenit la 143 de evenimente, dintre care 138 sesizate prin SNUAU 112.

Au fost sesizate 26 de infracțiuni, dintre care 8 au fost constatate în flagrant delict.

Se continuă astfel trendul de creștere a siguranței comunității din ultimii ani, volumul criminalității fiind în descreștere.

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 121 de sancțiuni contravenționale, a căror valoare totală depășește 52.000 de lei.

Siguranța rutieră și salvarea de vieți sunt, de asemenea, priorități ale Poliției Române, context în care polițiștii rutieri acționează permanent pentru prevenirea accidentelor de circulație, principalul scop fiind diminuarea riscului rutier.

Astfel, pentru abaterile rutiere constatate, au fost aplicate 94 de sancțiuni contravenționale la O.U.G. nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, dintre care 37 pentru viteză.

De asemenea, au fost reținute 6 permise de conducere și a fost retras 1 certificat de înmatriculare.

Mulțumim cetățenilor care au înțeles să respecte legea și să se bucure în liniște de această minivacanță.

 

Număr de accesări 226

About The Author

Number of Entries : 743

© Copyright 2011-2017, Actualitatea de Călăraşi, All Rights Reserved

Tracked by Hobo
Scroll to top